Press "Enter" to skip to content

NEPĂSARE. Casa lui Brâncuşi s-a năruit.

Casa în care s-a născut Constantin Brâncuşi aproape că s-a prăbuşit. Ultimele grinzi de lemn au căzut din cauza ploilor şi a trecerii vremii. 

Toţi turiştii care trec pragul Casei-muzeu „Constantin Brâncuşi”, de la Hobiţa, ştiu că sculptorul s-a născut în acea curte, dar în altă casă, o casă care a luat foc, dar din care s-au mai salvat câteva bârne din lemn masiv. Locuinţa a fost apoi reconstruită la 100 de metri distanţă. Este un obiectiv de patrimoniu, pentru că acolo s-a născut Brâncuşi, dar arată deplorabil. Ultimele precipitaţii au pus la pământ şi ce a mai rămas din casă.

„S-a prăbuşit, da. Într-o seară. Stăteam şi ne uitam cum cade. Nu avem ce să mai facem. Au fost promisiuni multe. Mulţi care au trecut pe aici ne-au promis că vor încerca să o refacă, dar nu ai ce să mai faci. E aproape dusă. E praf! Ne trebuie mulţi bani să o mai putem pune pe picioare şi noi nu avem. Să vină cineva şi să facă ceva că Brâncuşi, săracul, a vrut să mai vină acasă, dar nu i-au dat voie comuniştii”, a spus o stră-strănepoată a lui Brâncuşi, Ioana Gogoi, în vârstă de 80 de ani.

Mulţi turişti din ţară sau străini, deopotrivă, se interesează de soarta adevăratei casei a lui Brâncuşi, chiar dacă e aproape năruită. „Avea trei cămăruţe. A fost casă frumoasă, dar de când au lăsat-o fără acoperiş, s-a dus. Nu putem nici să o demolăm, să eliberăm măcar terenul, că nu ne lasă, că au zis că e monument. Nici măcar dudul ăsta din faţa casei nu ne lasă să-l tăiem. Noi nu avem voie să dărâmăm, dar ei se uită cum cade. Statul ar putea să facă ceva.

sursa: pandurul.ro

Abonați-vă la newsletterul nostru!

Comments are closed.