Press "Enter" to skip to content

91 de ani de la moartea lui Ion I. C. Brătianu, Premierul Marii Uniri

Motto: „ Oricare ar fi vicisitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei”. Ion I. C. Brătianu

“Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dvs., nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi”, era legământul de credință al celui ce-a fost

Ion I. C. Brătianu, om politic, fost prim-ministru, cel de numele căruia se leagă Unirea cea Mare (1918), Constituţia României (1923), introducerea votului universal, reforma agrară. Din 1909, până la moarte, a fost preşedinte al PNL.

Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. A facut studii la Paris, cum era moda vremii, venind de acolo cu o diplomă de inginer în 1895, dar, atras de politică, a devenit membru al Partidului Naţional Liberal, pentru ca în 1909 să fie ales preşedintele acestui partid, funcţie pe care a păstrat-o până la sfârşitul vieţii sale. Brătianu a fost conducătorul delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Versailles.

De-a lungul vremii, a fost ministru al lucrărilor publice, ministru al afacerilor străine, ministru de interne, ministru de război, preşedinte al Consiliului de Miniştri, deputat şi senator, a fost de asemenea şi membru de onoare al Academiei Române. A publicat o seamă de lucrări, printre care: “Chestia tramvaielor comunale”, “România şi Peninsula Balcanică”, “Situaţia internaţională a României. Expunere făcută la Adunarea Deputaţilor (16-17 decembrie 1919)”.

Abonați-vă la newsletterul nostru!

Comments are closed.