Press "Enter" to skip to content

Drapelele Unirii. Steagurile care au „văzut” cum s-a scris istoria.

Steagurile naţionale româneşti purtate de participanţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie1918 au fost în majoritate tricoloruri roşu-galben-albastre, cu fâşiile dispuse orizontal. Fotografiile luate de Samoilă Mârza la acel eveniment arată că unele dintre acestea au avut inscripţii pe fâşia galbenă. Muzeele din România păstrează şi astăzi câteva exemplare, cusute în tul dublu pentru o mai bună conservare.

Muzeul National al Unirii din Alba Iulia păstrează cu mândrie două drapele care au fost arborate la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Acestea au aparţinut unor delegaţii din Braşov şi Mihalţ. Pe lângă acestea, la loc de cinste se mai păstrează şi câteva documente originale, cuprinse în şase volume care au copertele în culorile tricolore.

În sala principală a Muzeului, sunt expuse în original documentele unirii şi steagurile cu care delegaţii din întreaga ţară au venit la Marea Unire. Preţioasele documente sunt cuprinse în şase volume, ale căror coperte sunt în culorile tricolore.

Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti deţine trei astfel de drapele, dintre care două provenite de la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Toate cele trei au fâşia albastră dispusă în partea superioară.

Primul steag măsoară 2,35 m lungime şi 1 m lăţime şi are fâşiile terminate sub formă de unghi cu vârful în exterior. Hampa sa este de lemn vopsit în negru.

„Drapelul este o întruchipare a culorilor Principatelor Române, este un simbol al unității naționale din timpul domniei lui Mihai Viteazul, când știm că a avut loc prima Unire politică a Țărilor Române, și nu în ultimul rând, este o prezentare a celor mai frecvente culori care apar pe toate țesăturile populare din toate regiunile României”, explică muzeograful Șerban Constantinescu, de la Muzeul Național de Istorie a României.

Simbolul culorilor

  • Albastru (sau azur) – aerul, cel mai nobil element după foc. Simbolizează blândețea, frumusețea noblețea și buna credință.
  • Galben (sau aur) – simbol al forței, bogăției și purității, precum și al holdelor aurii de grâu din timpul verii;
  • Roșu – simbolizează mărirea, bravura, îndrăzneala și generozitatea, sângele vărsat în lupte, puterea de viață și energia strămoșească.

Cele trei culori ale tricolorului s-au regăsit pe steaguri sau stindarde înca din vremea lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul.

surse: enciclopediaromaniei.ro, reporterntv.ro

Abonați-vă la newsletterul nostru!

Comments are closed.