Press "Enter" to skip to content

Se împlinesc 132 ani de la sfințirea Catedralei Mitroplitane din Iași

Construcția Catedralei ieșene a fost începută în anul 1833 la iniţiativa Mitropolitului Veniamin Costachi, pe locul unde s-au aflat temeliile a două biserici mai vechi: Biserica Albă (secolul al XV-lea) şi Biserica Stratenia (secolul al XVII-lea).

Slujba de sfinţire Catedralei Mitropolitane a avut loc la data de 23 aprilie 1887 şi a fost săvârşită de către Mitropolitul de atunci al Moldovei, Iosif Naniescu, şi de alţi 11 ierarhi, în prezenţa Regelui Carol I şi a membrilor Guvernului. ‘Sfinţirea Catedralei Mitropolitane reprezintă un eveniment naţional, pentru că aceasta Catedrală a devenit un simbol al mărturisirii peste veacuri a credinţei creştine.’, a spus Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

În Moldova cinstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se arăta şi prin aceea că el este ocrotitorul spiritual al oraşelor Botoşani, Harlau şi Sfântul Gheorghe din judeţul Covasna.

foto: Traducator.info

Comments are closed.

Mission News Theme by Compete Themes.