Calendar istoric: 19 IULIE
1907: S-a născut Constantin Drâmbă, a fost un matematician și astronom român, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A contribuit la studiul problemei celor trei corpuri din astrodinamică.
1923: S-a născut Constantin Țoiu, a fost un romancier, eseist și traducător român contemporan.
1930: S-a născut Pompiliu Teodor, istoric român, membru al Academiei Române.El a fost o personalitate academică și culturală proeminentă, distinsă prin modul exemplar în care și-a asumat condiția de dascăl și de intelectual. Deschizător de drum în domenii ca: istoria ideilor, iluminismul românesc, istoria istoriografiei și istoria bisericii, Pompiliu Teodor a excelat și prin proiectele sale instituționale puse în serviciul modernizării Universității Babeș-Bolyai
1931: A încetat din viaţă Nicolae Paulescu, medic român, descoperitorul insulinei.
Nicolae Constantin Paulescu s-a născut la 8 noiembrie 1869 în București pe Calea Moșilor nr. 69, părinții fiind Costache Paulescu, de profesie negustor și Maria Paulescu (născută Dancovici). Nicolae C. Paulescu urmează clasele elementare la „Școala primară de băieți nr. 1, Culoarea de Galben” și, în 1880, se înscrie la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care-l va absolvi în 1888. Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru științele naturale, pentru fizică și chimie, precum și pentru limbile străine, clasice și moderne.
Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obținând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza Recherches sur la structure de la rate (Cercetări asupra structurii splinei). A lucrat în spitalele din Paris, mai întâi ca extern la spitalul parizian „Hôtel-Dieu” (1891-1894) în serviciul profesorului Étienne Lancereaux, ilustru clinician și anatomo-patolog, și apoi ca intern (1894-1897) sau ca medic secundar (1897-1900) la spitalul Notre Dame du Perpétuel-Secours, fiind adjunct al profesorului Lancereaux și secretar de redacție al revistei Journal de Médecine Interne. În anii 1897-1898 a urmat și cursurile de chimie biologică și fiziologie generală la Facultatea de Științe din Paris, obținând în 1899 titlul de Doctor în Științe cu lucrările Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mișcărilor respiratorii și cardiace sub influența diverselor poziții ale corpului și Cauzele determinante și mecanismul morții rapide consecutivă trecerii de la poziția orizontală la cea verticală. În anul 1901, obține la Universitatea din Paris al doilea doctorat în științe cu dizertația Étude comparative de l’action des chlorures alcalines sur la matière vivante (Studiu comparativ asupra acțiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii).
În anul 1900 se reîntoarce în țară și este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din București.
În anul 1902 își deschide cursul de Fiziologie cu prelegerea „Generația spontanee și darwinismul în fața metodei experimentale” iar în 1905 ține trei lecții faimoase („Finalitatea în biologie”, „Materialismul”, „Suflet și Dumnezeu”) ce vor alcătui volumul Noțiunile „suflet” și „Dumnezeu” în fiziologie, publicat în același an și reeditat în 1944 și 1999. Concepțiile sale antidarwiniene vor determina o aprigă polemică cu Nicolae Leonși Dimitrie Voinov în paginile revistelor Convorbiri literare și Spitalul.
Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din anul 1923 îi recompensează pe Frederick G. Banting și John Macleod pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.
În ce-i privește pe Banting și Best, Ian Murray îi considera drept niște cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu. Răspunzând campaniei internaționale inițiată de fiziologul scoțian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepresedinte al Fundatiei Nobel, recunoaște în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-și speranța că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile științifice internaționale
În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.
1932: S-a născut Alexandru Moșanu, a fost un istoric și politician român din Basarabia, profesor universitar, doctor habilitat în științe istorice, precum și membru de onoare al Academiei Române din 1993. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990 și 1998 și a îndeplinit funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 3 septembrie 1990 – 2 februarie 1993, fiind primul în această funcție.
1993: A încetat din viaţa Dionisie M. Pippidi, a fost un arheolog, epigrafist și istoric român, membru titular al Academiei Române. A fost șef de săpături pe șantierul de la Histria. A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1931-1933.
2011: A încetat din viaţa Arsenie Papacioc, a fost un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Nicolae Bordașiu și alții.
A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară și apartenența la Mișcarea Legionară. S-a călugarit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț.
Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud. Arsenie Papacioc a fost numit la moarte drept unul dintre cei mai importanți duhovnici ai ortodoxiei române.
sursa: wikipedia.org
Comments are closed.