Press "Enter" to skip to content

20 iulie 1927: A încetat din viață Regele Ferdinand I „Întregitorul de țară”, regele tuturor românilor

Calendar istoric: 20 IULIE

1514: În urma înfrângerii răscoalei țărănești condusă de el, Gheorghe Doja a fost torturat și executat din ordinul lui Ioan Zapolya. Gheorghe Doja, (în maghiară Makfalvai Dózsa György, germană Georg Dózsa von Makfalva, latină Georgius Dosa Siculus de Makfalva, slovenă Juraj Dóža, croată Juraj Doža, n. cca. 1470, Dalnic, Scaunul Chizd, Regatul Ungariei, astăzi în județul Covasna, România – d. 20 iulie 1514, Timișoara, România) a fost un mic nobil secui din Transilvania care a condus răscoala țărănească contra marilor proprietari (magnați) unguri de pământ din anul 1514 care-i poartă numele.

Papa Leon al X-lea a chemat la o cruciadă antiotomană, nedusă la îndeplinire. În anul 1513, Doja a fost însărcinat cu organizarea unui corp de oaste secui, care să participe la cruciadă. Oastea organizată pentru cruciadă s-a transformat într-o oaste de răsculați pe teritoriul Ungariei și Transilvaniei, sub conducerea lui Gheorghe Doja. Gheorghe Doja se remarcase anterior ca bun ofițer în războaiele antiotomane.

1821: S-a născut Alexandru Zane, revoluționar pașoptist. În copilărie, Alexandru Zane a fost coleg cu Ion Ghica la Colegiul Sfântul Sava din București în anii 1831-1834. În timpul Revoluției de la 1848 a fost redactor la foaia guvernului provizoriu, Poporul suveran, și comisar al guvernului revoluționar la Pitești.

1862: S-a născut Paul Bujor, a fost un zoolog român, membru de onoare al Academiei Române. A fost scriitor, profesor universitar la catedra de morfologie animală din cadrul Facultății de Științe din Iași (1896—1936). A pus bazele colecțiilor de morfologie animală din Iași. A făcut cercetări de morfologie descriptivă și comparativă, cercetări de hidrosiologie și de zoologie experimentală. A fondat sau a condus „Societatea de sport și muzică din Iași” (1901), revistele „Analele științifice ale Universității din Iași” (1900), „Vasile Adamachi” (1910) și Viața Românească (1906). A fost membru de onoare al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.

1868: S-a născut Miron Cristea, a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite[4][5], senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost cel de-al 38-lea prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

1896: A apărut ziarul „Liga ortodoxă”, sub conducerea lui Alexandru Macedonski.

1927: A încetat din viață Regele Ferdinand I, numit și Întregitorul și Ferdinand cel Loial, a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.

La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat drept rege al României Mari. În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.

1927: Prințul Mihai, devine, la numai 5 ani, rege al României, în urma decesului bunicului său, Regele Ferdinand I. Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand I, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand I și unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație). Este notabilă absența reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie 1927.

1902: S-a născut Sabba S. Ștefănescu, a fost un geofizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române. Este considerat, împreună cu Liviu Constantinescu, drept fondator al școlii române de geofizică.

1906: S-a născut Călin Alupi, a fost un desenator și pictor, reprezentant de seamă al postimpresionismului românesc.

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries