Press "Enter" to skip to content

23 iulie 1601: Mihai Viteazul dictează un memoriu adresat marelui duce al Toscanei, Fernando I de Medici, considerat prima autobiografie din literatura română

Calendar istoric: 23 IULIE

1601: Mihai Viteazul dictează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere, prima autobiografie din literatura română.

La data de 23 iulie 1601, Mihai Viteazul, una dintre cele mai marcante personalităţi ale istoriei româneşti, a formulat un memoriu către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere italiană. Actul este considerat prima autobiografie din literatura română.

Mihai Viteazul, în urma victoriilor sale, inspira respect, dar şi îngrijorare celor care au constatat capacitatea domnitorului român de a consolida cele trei principate româneşti. Deoarece a iniţiat eliberarea popoarelor din Balcani, a recâştigat independenţa Ţării Româneşti şi a realizat prima unire politică a celor trei Ţări Române, domnia lui Mihai Viteazul va deţine întotdeauna o semnificaţie deosebită în istoria patriei noastre.

1612: Are loc lupta de la Cornul lui Sas, în care Constantin Movilă, domn al Moldovei, este înfrânt de tătari.

1859: A apărut, la București, prima publicație a Armatei Române, „Observatorul militar, diariu, politicu și scientificu” (până la 3 decembrie 1859; din 22 iulie 1994 apare seria nouă).

1862: Serviciul de poștă a intrat în administrația statului; s-a înființat Direcția centrală a poștelor. (23 iulie/4 august)

1851: A încetat din viață Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar pașoptist

1869: S-a născut Gheorghe Adamescu, a fost un istoric literar, membru corespondent al Academiei Române din 1921, bibliograf, profesor de limba română și limba latină și autorul unor manuale de literatură din perioada interbelică.

1920: A încetat din viață Teodor V. Ștefanelli (Theodor V. Ștefaniu), a fost un istoric, poet, prozator și jurist român, membru titular (1910) al Academiei Române.

surse: wikipedia.org, ziuaconstanta.ro

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries