Press "Enter" to skip to content

Anghel Saligny, inginerul care a făcut România celebră în lume

La sfârșitul secolului 19, țara noastră se putea lăuda cu cel mai lung pod din Europa.

Întreg sistemul feroviar avea ceva mai mult de 4 kilometri și dacă mergeți spre mare, e puțin probabil să nu dați cu ochii de Podul de la Cernavodă, construit de inginerul Anghel Saligny.

Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat, realizator de multiple invenții și soluții unice în proiectarea și construirea podurilor și a construcțiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud – Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate – șosea și cale ferată din țara noastră (1881 – 1882). A proiectat și construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, așa cum ar fi podul peste Siret, la Cosmești, de 430 m lungime (1888). Sprijinindu-se pe invenții proprii, construiește, pentru prima oară în lume, silozuri din beton armat la Brăila și Galați.

Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezența regelui și a unei numeroase și entuziaste asistențe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și purtând numele regelui Carol I.

Anghel Saligny, un tânăr inginer român, cu origini franceze și germane. Avea 33 de ani la momentul respectiv și inițial, Anghel Saligny plecase la Berlin pentru a studia astronomia, însă și-a schimbat planurile din mers, împresionat fiind de ritmul în care se construia în Germania. În cele din urmă, avea să termine Școala Tehnică Superioară și după absolvire, Anghel Saligny început să lucreze pe șantierele din Germania. Apoi, s-a întors în România și până să se apuce de podul peste Dunăre, și-a făcut mâna cu unele mai mici peste Siret și Trotuș.

Podul Carol I
Inaugurarea Podului Carol I

surse: wikipedia.org / www.europafm.ro

 

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries