Press "Enter" to skip to content

Cascada Bigăr, din judeţul Caraş-Severin, desemnată cea mai frumoasă din lume, a fost vizitată de peste 100.000 de turişti

Cascada Bigăr a fost vizitată de peste 100.000 de turişti, la un an de la amenajarea eco-turistică a zonei.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de compania Coca-Cola, care a investit aproximativ 140.000 de euro în amenajarea eco-turistă a zonei în care se află cascada Bigăr, din judeţul Caraş-Severin, la un an de la finalizarea lucrărilor, numărul turiştilor s-a dublat, scrie Mediafax.

Astfel, dacă în perioada 2016 – 2017 au vizitat cascada din vestul ţării 50.000 de turişti, în intervalul 2017 – 2018, numărul lor a depăşit 100.000. Cel mai mare flux de vizitatori a fost înregistrat în perioada 01 – 06 iunie 2017, imediat după ce au fost finalizate lucrările de amenajare a zonei.

În luna mai a anului trecut, compania Coca-Cola a anunţat finalizarea lucrărilor de amenajare eco-turistică a zonei cascadei Bigăr. Valoarea totală a investiţiilor pentru reabilitarea zonei a fost de aproximativ 140.000 de euro şi a prevăzut amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, de-a lungul DN 57B, amenajarea unui drum de acces de la intrarea în parc şi construcţia unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei, amenajarea unor spaţii şi poteci între cascadă şi izvor, cât şi realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei. De asemenea, zona a fost dotată cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare şi locuri de repaus.

În 2013, presa internaţională de specialitate a nominalizat cascada Bigăr drept cea mai frumoasă cascadă din lume.

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries