Press "Enter" to skip to content

Cristian Presură, inventatorul român de geniu angajat la Philips

Fizicianul Cristian Presură (47 de ani) este angajat ca cercetător la celebra companie olandeză Philips şi îşi desfăşoară activitatea în centrul de cercetare de la Eindhoven. Specialist în domeniul senzorilor medicali, românul a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

În paralel, el a publicat numeroase cărţi şi zeci de lucrări în reviste internaţionale de prestigiu precum „Sience“, „Physical Review B“ şi „Physical Review Letters“ şi deţine mai multe brevete de invenţie.   Probabil că niciunul dintre profesorii sau colegii săi de liceu n-ar fi pariat, în urmă cu mulţi ani, că puştiul ‒ pe atunci ‒ Cristian Presură ar putea deveni peste timp fizician. Şi cu siguranţă nimeni n-ar fi crezut că acesta va ajunge, peste alţi ani, unul dintre cei mai apreciaţi cercetători din Olanda şi că lucrările şi articolele sale vor fi publicate în reviste celebre în întreaga lume.

Citeste mai mult: adev.ro/peql5l

„Dacă eu aş fi un ministru al Învăţământului şi mi s-ar da să mă ocup de conţinutul unui manual de fizică, aş tăia cel puţin trei sferturi din el şi aş lăsa tocmai ceea ce este esenţial în el: procesul de gândire. ” 

Cristian Presură

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries