Press "Enter" to skip to content

ISTORIE! Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare all-time la Campionatele Europene

Pe fondul unui joc bun al României, în prima repriză a partidei cu Germania la Campionatul European din Franţa, Cristina Neagu a devenit golgheterul all-time al competiţiei.

Cristina Neagu a demonstrat încă o dată că este cea mai bună jucătoare din lume. Interul stânga al României a devenit golgheterul all-time al Campionatului European. Cu 5 goluri marcate, Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare a Campionatului European, cu 206 goluri în total, faţă de 205 înscrise de unguroaica Agnes Farkas, cea care deţinea recordul. Neagu a doborât recordul în minutul 27, când a marcat al cincilea gol al său din meci, pentru scorul de 13-10.

Pentru mine personal e bine că am câştigat împotriva Germaniei, că avem două puncte garantate în main round. Sunt mândră de faptul că sunt cea mai bună marcatoare de la Campionatele Europene, voi rămâne în istorie, dar cel mai important e că am câştigat. Am făcut mai puţine greşeli azi decât în meciul cu Cehia şi am câştigat mai lejer. Acum nu ne gândim la meciul cu Norvegia, dar de mâine o vom face”, a declarat Neagu după meci, pentru TVR.

Neagu avea 201 goluri înscrise după primul meci la CE din Franţa, cel cu Cehia, iar în minutul 27 al partidei cu Germania, a marcat al cincilea gol al său, pentru scorul de 13-10, adunând astfel 206 în total.

Reuşita Cristinei Neagu şi doborârea recordului a fost anunţată şi de crainicul sălii din Brest.

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries