Press "Enter" to skip to content

Povestea Dragobetelui sau legenda lui Dragobete

Povestea Dragobetelui sau legenda lui Dragobete: O legendă spune ca Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei si al bunei dispozitii. Acesta mai era numit Cap de Primavara sau Cap de Vara si era identificat cu Cupidon, zeul iubirii in mitologia romana, si cu Eros, corespondentul acestuia in mitologia greaca.

Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare:

‘Dragobetele are rădăcini foarte vechi. Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet.

Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.

Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală „Dragobetele sărută fetele!”

Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete.

Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.

Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii.

Cu ocazia zilei de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobetele oficia nunțirea păsărilor in cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi, după cum informează Historia.ro.

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.

De Dragobete, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

În anumite sate ale României, din pământ se scot, de Dragobete, rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Este, de asemenea, obligatoriu ca de Dragobete bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin.

Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât baieții, cât și fetele au datoria de a se veseli de Dragobete pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute de Dragobete.

Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise de Dragobete. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.

Nu ai voie nici să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

În unele zone ale țării, ajunul zilei de Dragobete este asemănător cu simbolistica nopții de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.’

foto: Marius Blana Photography

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries