Agricultura românească este adesea descrisă ca un sector cu un potențial imens, capabil să hrănească zeci de milioane de oameni, având în vedere calitatea solului și suprafața agricolă extinsă. Cu toate acestea, realitatea economică prezintă un paradox dureros: România este un exportator important de cereale, dar înregistrează un deficit uriaș la produsele agroalimentare procesate, ajungând să îi hrănească pe alții cu materii prime, în timp ce mănâncă din import.
1. Producție record, valoare adăugată minimă
La nivel statistic, România deține aproximativ 7,2% din suprafața agricolă utilizată a Uniunii Europene și produce anual peste 10% din totalul cerealelor europene. În mod regulat, țara se situează în topul producătorilor de grâu, porumb și floarea-soarelui.
Paradoxul constă în faptul că acest statut de „grânar al Europei” este valabil doar pentru materiile prime. Deși se obțin recolte-record, majoritatea acestora sunt vândute ca atare și exportate, având o valoare adăugată redusă.
În schimb, la capitolul produse finite – precum carne, lapte, brânzeturi, legume procesate – România înregistrează deficite comerciale de mari dimensiuni. Cererea populației și a industriei locale de procesare depășește cu mult producția națională la aceste categorii. Astfel, o țară cu pământ roditor ajunge să depindă de importuri pentru a-și hrăni proprii cetățeni cu alimente de bază.
2. Cauzele fundamentale ale paradoxului
Această discrepanță este rezultatul unui cumul de factori structurali și economici:
A. Fragmentarea excesivă a terenurilor
România deține aproape o treime (32,7%) din totalul exploatațiilor agricole din UE, majoritatea fiind ferme mici, de sub 5 hectare. Pe aceste suprafețe reduse, este dificil sau imposibil de realizat investiții semnificative în tehnologie, irigații și utilaje moderne. Prin urmare, eficiența și productivitatea rămân scăzute.
B. Lipsa infrastructurii de stocare și procesare
O mare parte dintre fermierii mici și mijlocii nu dețin silozuri sau capacități proprii de stocare. Fără posibilitatea de a-și păstra recolta, ei sunt obligați să vândă imediat după recoltare, când prețurile pe piață sunt cele mai mici. Această situație îi favorizează pe marii traderi și intermediari, care cumpără materia primă la prețuri mici și o vând mai târziu, după procesare sau simpla stocare, obținând profitul cel mare.
C. Lipsa de capitalizare și diferența de subvenții
Micii agricultori nu sunt suficient de capitalizați pentru a utiliza semințe certificate, îngrășăminte de calitate și sisteme de irigații. În plus, de-a lungul timpului, subvențiile primite de fermierii români au fost, istoric, sub media celor acordate în vechile state membre UE, sporind și mai mult decalajul concurențial.
3. Paradoxul social: Rușinea de a fi agricultor
Un alt aspect al paradoxului este cel social. Deși românii consideră, în majoritate, agricultura ca fiind un sector esențial al economiei, există o percepție negativă asupra profesiei de agricultor. Conform studiilor, o mare parte dintre români nu ar lucra în agricultură, iar mulți părinți nu și-ar încuraja copiii să urmeze o școală de profil.
A fi agricultor este asociat, în mentalul colectiv, cu o muncă grea, nerenumertată și lipsită de prestigiu, fiind văzut uneori ca un „eșec în viață” sau o ocupație pentru „cei fără carte”. Această imagine descurajează tinerii să investească și să aducă inovație în domeniu, contribuind la îmbătrânirea forței de muncă din sector.
Pentru a depăși acest paradox și pentru a transforma România dintr-un simplu exportator de materii prime într-un producător important de alimente procesate, sunt necesare măsuri strategice:
- Consolidarea terenurilor și sprijinirea fermelor medii, care sunt cele mai viabile economic.
- Investiții masive în capacități de procesare și stocare, pentru a permite fermierilor să își vândă marfa cu valoare adăugată.
- Modernizarea sistemului de irigații și adoptarea tehnologiilor agricole de precizie.
Fără aceste schimbări structurale, România va continua să fie o superputere agricolă pe hârtie, capabilă să hrănească jumătate de continent cu cereale, dar dependentă de importuri pentru masa proprie.
citiți mai mult pe: adevarul.ro
Comentariile sunt închise.