Press "Enter" to skip to content

Românul care a inventat primul stilou modern

Născut într-o familie de boieri scăpataţi din sudul judeţului Vâlcea, inventatorul primului stilou din lume a avut o tinereţe zbuciumată. Secretar al revoluţionarului Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru a fost obligat să fugă în străinătate pentru a-şi salva viaţa după înăbuşirea Revoluţiei din 1821.

Petrache Poenaru venea pe lume într-o zi geroasă de ianuarie, în anul 1799, în conacul familiei din satul Beneşti (n.r. – din localitatea Bălceşti, judeţul Vâlcea). Istoricii susţin că Petrache Poenaru părăseşte casa părintească la o vârstă destul de fragedă, pentru a locui la nişte rude bogate.

În timpul studenţiei la Craiova, tânărul Petrache Poenaru doreşte cu tot dinadinsul să se alăture pandurilor lui Tudor Vladimirescu. Poenaru avea însă un „handicap“: nu ştia să mânuiască pistolul şi nici cuţitul. Chiar dacă nu a participat la lupte, inventatorul a fost în mijlocul revoluţiei, căci Tudor Vladimirescu a remarcat inteligenţa tânărului şi l-a luat să-i fie secretar. După înăbuşirea Revoluţiei din 1821, mulţi dintre pandurii lui Vladimirescu au fost omorâţi, iar Poenaru a fost nevoit să plece în străinătate. În 1822, vâlceanul a obţinut o bursă de studii la Berlin iar, ulterior, ajunge la Paris, locul unde mulţi tineri români aflaţi la studii au fost iniţiaţi în Masonerie.

În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre). Invenția nu a fost, însă, produsă în serie, de aceea, titlul de inventator al stiloului este atribuit lui Lewis Edson Waterman.

„Petrache Poenaru, scăpat ca prin minune de la moarte, pleacă la rugăminţile lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris. Aici studiază filologia şi politehnica, devenind absolvent al Şcolii Politehnice din Paris”, spune profesorul Florin Epure, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Vâlcea.

Citeste mai mult: adev.ro/nkdor2

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries