Press "Enter" to skip to content

România şi Moldova vor participa cu acelaşi tip de echipament la Jocurile Olimpice de Tineret

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, luni, la prezentarea lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret, de la Buenos Aires, că sportivii români şi cei din Moldova vor avea echipamente cu acelaşi design, în urma unei solicitări venite de la omologul său din Chişinău, informează News.ro.

„Am primit o solicitare de la prietenul meu, preşedintele Comitetului Olimpic din Moldova, tot discutând despre ce va fi la Buenos Aires, i-am arătat şi designul echipamentului sportivilor, şi i-a plăcut foarte mult. Ei au o situaţie puţin mai dificilă acum şi ne-au făcut o solicitare de a beneficia şi ei de acest design pe care îl au sportivii români, cu însemnele Comitetului Olimpic şi cu numele Moldova. Am obţinut aprobarea Comitetului Executiv al COSR şi sigur va fi un moment inedit la această ediţie aniversară. Nu este un mesaj pentru Centenar, ne dorim să transmitem un mesaj de pace, exact ceea ce olimpismul promovează. Echipamentul l-am făcut în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte, am găsit înţelegere la domnul rector, a fost o echipă de studenţi care a lucrat la acest echipament. Exprimă bucurie, tinereţe şi sper ca şi acest lucru să-i determine pe sportivi să-şi dorească mai mult să urce pe podium, pentru a arăta susţinătorilor că au un echipament frumos”, a declarat Covaliu la Izvorani, unde a avut loc prezentarea lotului.
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a prezentat oficial, luni, în cadrul unui eveniment organizat la Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani, echipa care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret (JOT) 2018 programate în perioada 6-18 octombrie la Buenos Aires.

Echipamentul pe care îl vor purta cei 34 de sportivi români (21 de fete şi 13 băieţi) a fost realizat special de compania chinezească Peak. Acesta este predominant alb, cu mâneci roşii, având pe corp şi pe picioare inserţii cu tricolorul României.

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries