Press "Enter" to skip to content

Mersul cu Steaua, tradiție de Crăciun

Colindele sunt proclamarea Evangheliei, obiceiurile practicate la Crăciun  fiind  o încercare de a reproduce evenimentele relatate în Biblie.

Astfel, colindele aduc aminte cele întâmplate păstorilor care făceau noaptea de pază în jurul turmelor, atunci  când li s-au înfăţişat îngerii şi le-au vestit despre naşterea Domnului Isus.

Ei au mers la Betleem ca să vadă pruncul Isus.

De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii din satul tradițional, dar și din centrele urbane, umblau cu steaua. Un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească de steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.

Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă „Steaua sus răsare“, precum şi alte cântece.

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries