România se confruntă cu un paradox economic major în agricultură: este un producător de top de materii prime (cereale), pe care le exportă la prețuri mici, dar devine un importator net de produse agroalimentare procesate (carne, lapte, brânzeturi), generând un deficit comercial uriaș. Cauzele principale includ fragmentarea excesivă a terenurilor, lipsa capacităților de stocare și procesare la nivelul fermierilor mici și mijlocii și dependența de marii intermediari. Pentru a depăși această situație, sunt necesare investiții în consolidarea terenurilor și dezvoltarea infrastructurii de procesare internă.
