În adâncurile istoriei și legendelor României, există povești care trec testul timpului, inspirând generații întregi. Una dintre acestea este povestea Saftei Brâncoveanu și binecunoscutul ei blestem proferat împotriva ceaușistilor, un act de neclintită rezistență și curaj în fața unui regim opresiv.
Înțelegerea acestei legende își are rădăcinile în istoria Brâncovenilor, o familie nobilă din Țara Românească. În mijlocul acestei familii strălucitoare se afla Safta, fiica lui Constantin Brâncoveanu, domnitorul Țării Românești între anii 1688 și 1714. Brâncovenii au fost cunoscuți pentru patronajul lor generos al culturii și artelor, dar și pentru fermitatea cu care s-au opus forțelor externe care amenințau autonomia Țării Românești.
Safta Brâncoveanu, figura centrală a acestei legende, este adesea prezentată ca o femeie de o forță morală remarcabilă și de o devoțiune profundă față de țara ei. Legendele o descriu ca pe o femeie înțeleaptă, cu o viziune clară a justiției și a bunului simț, care și-a folosit puterea și influența pentru a rezista împotriva oricărei forme de opresiune.
Astfel, când a venit vremea regimului ceaușist, părinții și bunicii românilor i-au șoptit copiilor lor povestea Saftei și a blestemului său, ca pe un semn de speranță și rezistență. Într-o perioadă de opresiune și frică, această legendă a devenit o poveste simbolică de revoltă.
În inima Bucureștiului, în zorii secolului al XX-lea, a fost construit un edificiu ce urma să devină o emblemă a dedicării față de ajutorul umanitar: Spitalul Brâncovenesc. Fondat de către Safta, acest spital a devenit în scurt timp un pilon esențial al sistemului de sănătate din capitală. Totuși, această instituție medicală remarcabilă a avut un sfârșit abrupt și tragic, odată cu venirea regimului comunist.
Safta Brâncoveanu a fost o filantroapă devotată și o matriarhă respectată a familiei Brâncoveanu. Ea și-a dedicat viața îmbunătățirii societății românești și a investit considerabil în sănătate, educație și binele public. Safta a donat terenul și a finanțat construcția Spitalului Brâncovenesc, un edificiu în stil neoromânesc care a servit drept un spital generalist cu scopul de a trata pacienții indiferent de condiția lor financiară.
În ciuda valorii sale incontestabile pentru societate, Spitalul Brâncovenesc a căzut victimă dictaturii comuniste. În anii ’80, în timpul epocii Ceaușescu și a proiectului său de sistematizare a orașelor, acest monument istoric a fost demolat pentru a face loc construcțiilor socialiste. Mulți consideră acest act ca fiind o violare flagrantă a patrimoniului istoric și cultural al țării.
„Blestemul Saftei Brâncoveanu” este o legendă care a apărut după demolarea spitalului. Se spune că, înainte de a muri, Saftei a rostit un blestem asupra celor care ar dăuna spitalului pe care l-a creat cu atâta devotament. Legenda sugerează că aceia care au participat la demolare sau au susținut-o în vreun fel, au avut parte de o soartă nefericită, atribuită de unii blestemului ei.
Demolarea Spitalului Brâncovenesc rămâne un episod dureros în istoria României, o ilustrare a disprețului regimului comunist pentru moștenirea culturală și istorică a țării.
Când a început construirea Palatului Parlamentului. În acest scop au fost demolate foarte multe clădiri din cartierul Uranus, inclusiv cu valoare istorică, între care 22 de biserici și Spitalul Brâncovenesc, deși acesta nu se afla pe axa prevăzută pentru Bulevardul Victoria Socialismului. În 1984, într-o vineri, Ceauseșcu a hotărât să demoleze Spitalul Brâncovenesc și luni 29 martie 1984 a început demolarea. Spitalul era proaspăt renovat, monument istoric, sălile de operație erau de marmură, dar n-a contat.
În ciuda pierderii acestui simbol, spiritul de filantropie și devotament pentru îngrijirea umană, așa cum a fost demonstrat de Saftei Brâncoveanu, continuă să fie o sursă de inspirație pentru români.
Chiar dacă este greu de confirmat dacă Saftea a rostit vreodată acest blestem, acesta continuă să aibă o rezonanță profundă în conștiința colectivă a românilor. Oamenii au început să îl interpreteze ca pe o formă de karmă cosmică, o promisiune că cei care s-au angajat în acte de opresiune și nedreptate vor avea în cele din urmă de suferit.
Blestemul Saftei Brâncoveanu, indiferent de veridicitatea sa istorică, a devenit un simbol al rezistenței românești în fața regimului comunist ceaușist. Reamintește oamenilor de importanța libertății și a justiției și de neînfricata Safta, care, potrivit legendelor, a avut curajul să se ridice împotriva opresiunii.
În ciuda vicisitudinilor istoriei, această legendă continuă să inspire și să învățe noi generații despre importanța rezistenței în fața oricărui tip de opresiune. Rezistența față de Ceaușescu, evocată prin blestemul Saftei Brâncoveanu, este un exemplu de curaj, rezistență și speranță, valorile fundamentale ale identității românești.
Comments are closed.