Articolul explorează contrastul dramatic dintre imaginea externă a României lui Ceaușescu — aceea de lider comunist dizident admirat de Occident în anii '60-'70 — și realitatea internă. Se analizează cum gestul din 1968 și statutul de „Națiune Favorizată” au mascat un regim intern tot mai autoritar, dominat de Cultul Personalității și de Securitate. Punctul culminant al analizei îl reprezintă șocul anilor '80, când politicile de achitare forțată a datoriei au dezvăluit Occidentului nivelul șocant de sărăcie, raționalizare și lipsă de căldură la care era supus poporul român.
