Ion Popescu-Gopo s-a născut pe 1 mai 1923 în București și este recunoscut drept una dintre cele mai importante personalități ale cinematografiei de animație din România. A debutat în presă în 1939, publicând caricaturi, în tradiția predecesorilor săi, Aurel Petrescu și Marin Iorda – pionieri ai animației românești.
Deși a început studiile la Academia de Arte din București, Gopo nu a finalizat cursurile, alegând în schimb să urmeze un program specializat de animație la Moscova, pe care l-a absolvit cu succes. Acest pas i-a influențat profund cariera artistică.
Debutul în animație are loc în 1949, alături de tatăl său și Matty Aslan, cu scurtmetrajul animat Punguța cu doi bani. Din anul 1950, începe activitatea la Studioul Cinematografic București, secția de animație. Primele sale creații sunt inspirate de fabule cu personaje zoomorfe, reflectând temele educative ale vremii.
În 1951, Gopo realizează Rățoiul neascultător, urmat de alte producții precum Albina și porumbelul, Doi iepurași (1952), Marinică (1953), O muscă cu bani (1954), Șurubul lui Marinică și Ariciul răutăcios (1955), culminând cu Galateea (1957).
Cea mai celebră creație a sa rămâne „Omulețul lui Gopo”, un personaj stilizat, nud, cu linii simple, care explorează teme filosofice și sociale. În 1957, Gopo obține Palme d’Or la Festivalul de la Cannes cu filmul Scurtă istorie. În doar zece minute, acest film transmite idei politice și sociale într-un mod plin de umor și originalitate.
Criticii internaționali au remarcat faptul că stilul său nu se inspiră direct din marile școli de animație precum Disney, Grimault, Cehoslovacia sau Uniunea Sovietică. Gopo creează o direcție proprie, autentic românească, fapt evidențiat de criticul Georges Sadoul, care a salutat inovația lui prin acordarea unui premiu important.
Comentariile sunt închise.