Press "Enter" to skip to content

25 septembrie 1913: S-a născut Maria Tănase, privighetoarea cântecului popular românesc

Calendar istoric, 25 septembrie

1559: Moare domnitorul Țării Românești Mircea Ciobanul. Va fi succedat de fiul cel mare, în vârstă de 13 ani, Petru cel Tânăr. Era al cincilea fiu al lui Radu cel Mare. După numele de botez se chema Dumitru și a fost căsătorit cu Chiajna, fiica lui Petru Rareș. Se numea „Ciobanul” probabil pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol.

Pe plan cultural, sprijină activitatea tipografică a lui Dimitrie Liubavici și a diaconului Coresi. Se ocupă de dezvoltarea urbanistică a Bucureștiului, fiind ctitorul Bisericii Domnești de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaș de cult din București, care se păstrează și astăzi în forma sa de origine.

1872: Se inaugurează Gara de Nord din București și se deschide prima linie de cale ferată București – Ploiești. Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezența lui Carol I, pe un loc ales de domnitor. Din 13 septembrie 1872, când s-a inaugurat această gară, s-a dat în exploatare circulația feroviară pe linia Roman–Galați–București–Pitești. Stația a fost denumită inițial Gara Târgoviștei (pentru că artera numită astăzi Calea Griviței se numea pe vremea aceea Calea Târgoviștei) urmând ca în 1888 să ia denumirea actuală. Chiar dacă la început această gară nu era concepută pentru a deveni principala gară a Bucureștiului, odată cu trecerea anilor aceasta a devenit principalul nod feroviar al Capitalei dar și al României. Ea a fost construită între anii 1868-1872 fiind concepută în formă de U formată din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere de un alt corp în orientare perpendiculară, și de-a lungul timpului i s-au adus modificări. Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, iar în 1928 gara avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri.

Clădirea gării este inclusă în lista monumentelor istorice cu codul LMI B-II-m-B-18803. Ultima restaurare a avut loc în 1997-1999. În ultimii ani, traficul din Gara de Nord a scăzut foarte mult, în mare parte din cauza stării deplorabile în care arată gara. Pentru renovarea gării, ar fi nevoie să se investească în jur de 300 milioane de euro, iar modernizarea ar dura trei ani. O astfel de renovare ar putea transforma Gara de Nord într-o gară pentru trenuri de mare viteză. Totodată, un asemenea proiect poate transforma gara într-un adevărat centru comercial, cum sunt mall-urile, ca un punct de atracție pentru călători și operatorii feroviari.

1875: S-a născut Marta Trancu-Rainer, medic român, prima femeie chirurg din România.

1881: S-a născut Panait Cerna, pe numele său de naștere Stanciof, de origine bulgară, (n. 25 septembrie 1881, Cerna, județul Tulcea – d. 26 martie 1913, Leipzig) a fost un poet intimist, romantic minor sau tradiționalist român, un epigon al poetului Mihai Eminescu, precum și filosof, critic literar și traducător. Vorbitor nativ al limbii bulgare, Cerna a scris cu toate acestea în română și a dezvoltat un stil tradiționalist, care a fost legat de clasicism și neoclasicism.

1913: S-a născut Maria Tănase, interpretă de muzică populară românească. A fost supranumită Pasărea măiastră, de către Nicolae Iorga, în anul 1938.

„Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „marea doamnă a milenarului cântec românesc”, „mitul Maria Tănase”, ori „Privighetoarea cântecului popular românesc”, Maria Tănase a reprezentat un fenomen unic în muzica românească, fiind însă considerată şi prima divă din ţara noastră, în adevăratul sens al termenului.

Maria Tanase a venit pe lume in 1913, in mahalaua Caramidarilor. Tatal, Ioan Coanda Tanase, se considera prea sarac ca sa hraneascatrei guri si i-a cerut nevestei sa lepede copilul. Ana Tanase, oardeleanca din Fagaras cu frica de Dumnezeu, l-a ignorat si aadus-o pe lume pe Maria. A crescut inconjurata de cantece. Asculta la doinelemuncitorilor din gradinta tatalui, cultivator de legume si flori,si le reproducea parintilor acasa. Uneori se ascundea in cimitir siasculta bocetele batranilor. Prima melodie pe care a cantat- o oamenilor avea sa fie bocetul unchiului sau ce-si pierduse sotia.

A făcut turnee artistice în Anglia, Franța, Turcia, Bulgaria, Austria, Cehoslovacia. În 1939 a participat la expoziţia de la New York. “Între oamenii mari care au venit să mă asculte la New York, a fost şi George Enescu. Mi-a mulţumit frumos, iar eu i-am sărutat sfioasă mâna, aşa cum i-o sărutasem lui Nicolae Iorga la Văleni. I-aş fi sărutat-o şi lui Constantin Brâncuşi, oltean de-al meu, sculptor vestit în toată lumea. Numai că el mi-a luat-o înainte, sărutând-o dânsul pe a mea. Venise, chiar în ajunul întoarcerii mele în ţară, să mă mai audă o dată. În timp ce-i cântam «Lung e drumul Gorjului», Brâncuşi s-a ascuns cu faţa la perete, să nu-i văd lacrimile ce-l podidiseră.

În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București

Doina este cântecul elegiac al străbunilor.

Maria Tănase

sursa/preluare: wikipedia.org

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries