Press "Enter" to skip to content

26 februarie 1940: A încetat din viață Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai mari pictori și graficieni ai României din toate timpurile

CALENDAR ISTORIC: 26 februarie

1940: A încetat din viață Nicolae Tonitza, pictor, grafician și critic de artă român (n. 1886).

S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță. Frecventează școala primară de băieți nr. 2 și urmează gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din Bârlad. În 1902 părăsește Bârladul pentru a se înscrie la Școala națională de Belle-Arte din Iași, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare (dar nu va putea să își ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenților), iar printre colegi i-a avut pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu cu care va lega o lungă prietenie.

Din cauze economice renunță la pictură câțiva ani și lucrează ca redactor la ziarul Iașul. În 1916 expune la București 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu. Mobilizat și trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.

A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul 1 Grăniceri în Bătălia de la Turtucaia. „Pentru exemplul de vitejie dat cu ocazia luptelor de la Turtucaia din august 1916. Rănit grav a dat probă de un devotament admirabil, uitând de suferințele sale pentru a nu se gândi decât la compania sa.”

După război se stabilește la București, unde – alături de participările la expoziții și ilustrări de cărți – colaborează la publicații de orientare socialistă cu desene și cronici artistice. În perioada 1921-1924 locuiește la Vălenii de Munte. Devine redactor la revista Artele Frumoase. În 1922 călătorește în Transilvania, unde îl cunoaște pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care se va împrieteni și va purta o vastă corespondență. În 1924 expune la Bienala din Veneția iar un an mai târziu se retrage din asociația „Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – întemeiază „Grupul celor patru”.

Pictura rămâne, dincolo de frământările cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înțeleasă ca expresie a permanenței valorilor spirituale. Această viziune autonomă se conturează în portretele de copii. „Ochii lui Tonitza”, ochii copiilor pictați de el, ne privesc astăzi cu o nostalgică inocență, cu o amară melancolie și candoare. Ochii aceștia mari, rotunzi și expresivi sunt inconfundabila pecete a stilului său de o unică poezie în arta plastică românească.

De la sobra muzicalitate picturală de o rafinată împletire de poezie și realitate, Tonitza trece în ultimii ani ai vieții la o manieră cu reminiscențe orientale, datorită fără îndoială farmecului peisajului dobrogean. Este perioada premergătoare așa-numitei faze japoneze, caracterizată printr-un decorativism excesiv și printr-o simplificare a paletei dusă aproape până la monocromie.

În data de 31 mai 1970 Liceul de Arte Plastice din București a primit numele pictorului Nicolae Tonitza, el însuși un ilustru profesor la Academia din Iași.

„În artă, forma nu e niciodată perfectă prin ea însăşi, ci prin ceea ce izbuteşte să exprime.” Nicolae Tonitza

1988: Declarația guvernului SUA prin care anunță hotărârea de a retrage României, începând cu data de 3 iulie 1988, clauza națiunii celei mai favorizate; în replica, guvernul român declară că renunță la clauza națiunii celei mai favorizate în relațiile cu SUA.

1991: A încetat din viață Dimitrie Ioan Mangeron, matematician român, membru corespondent (1990) al Academiei Române (n. 1906)

Mangeron a fost unul dintre matematicienii cei mai prolifici din România. A publicat peste 600 de lucrări, inclusiv o monografie amplă în 3 volume, consacrată mecanicii corpului rigid, care a fost domeniul principal de interes științific. A avut preocupări în domeniul ecuațiilor diferențiale, neliniaritate, robotică, astronautică ș.a. Era poliglot. Citea în 10 limbi și publica în 6 limbi. A fost membru a peste 25 de societăți științifice internaționale din Anglia, Austria, Canada, Franța, Elveția, India, Italia, Japonia, R.D.G., R.F.G., SUA, Suedia, URSS, inclusiv a Societății Americane de matematică, a Societății Internaționale de astronautică ș.a. A predat cursuri postuniversitare în Franța, R.F.G., Austria, Canada, SUA și Spania, în limbile țărilor respective.

În anul 1936 profesorul Mario Salvador de la Columbia University din New York a folosit în una dintre lucrările lui denumirile ecuații Mangeron, funcții Mangeron pentru „ecuațiile undelor polivibrante”, descoperite de Dimitrie Mangeron. Realizările matematicianului român au servit și la transmisia undelor luminoase, radio etc. de la un post la altul. Aceleași ecuații Mangeron stau la temelia așa-numitelor „optimizări de fenomene în rețele spațiale echidistante.” A creat teoria accelerațiilor reduse care urma să fie utilizată în acțiunea de pregătire a zborurilor spațiale.

A generalizat ecuațiile lui Lagrange, care se află la baza mecanicii, introducând accelerații de ordin superior, ajungând la ecuațiile denumite Mangeron-Tsenov sau Lagrange-Mangeron. Dimitrie I. Mangeron a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Podgoria Copou, pe mormântul său fiind amplasat un bust de bronz. În prezent, bulevardul ieșean care străbate splaiul Bahluiului de la Facultatea de Chimie Industrială la Facultatea de Construcții și Arhitectură poartă numele academicianului Dimitrie Mangeron.

sursa/preluare: wikipedia.org

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries