Horia Sima – liderul controversat al Mișcării Legionare și o figură marcată de exil
Horia Sima rămâne una dintre cele mai controversate figuri politice din istoria României. A fost ultimul lider al Mișcării Legionare, preluând conducerea organizației după asasinarea fondatorului Corneliu Zelea Codreanu în 1938, la ordinul regelui Carol al II-lea.
Conducerea Mișcării Legionare și activitatea politică
Sima a condus Mișcarea Legionară timp de 53 de ani, între 1940 și 1993, perioadă care a inclus atât activitatea sa politică în România, cât și exilul. În 1940, a fost pentru scurt timp ministru în guvernul Ion Gigurtu, apoi vicepreședinte al consiliului de miniștri în cadrul guvernului național-legionar condus de Ion Antonescu.
Rebeliunea legionară din 1941 și condamnarea la moarte
În perioada 21–23 ianuarie 1941, Horia Sima a declanșat Rebeliunea legionară împotriva lui Antonescu și a armatei române. Rebeliunea a fost rapid înăbușită, iar Sima a fugit din țară. Ulterior, la 14 noiembrie 1941, a fost condamnat la moarte în contumacie pentru rolul său în acele evenimente.
Exilul și moartea
După înfrângerea rebeliunii și ieșirea Mișcării Legionare de pe scena politică internă, Sima a trăit în exil în mai multe țări, stabilindu-se în final la Madrid, Spania, unde a și decedat în 1993. Comemorarea a 20 de ani de la moartea sa a fost marcată în mai multe orașe din România, inclusiv la Mândra, Sibiu, Cluj și București.
Un destin istoric disputat
Imaginea lui Horia Sima rămâne profund divizată: pentru unii, un lider care a dus mai departe ideologia legionară; pentru alții, o figură responsabilă pentru acte politice și violențe care au destabilizat România într-o perioadă critică. Conducerea sa îndelungată și implicarea în evenimentele din 1941 îl plasează în centrul dezbaterilor despre extremismul politic interbelic și consecințele sale istorice.
Comentariile sunt închise.