Press "Enter" to skip to content

„Noi facem un spital!“ în locul statului român” Un ONG construieşte primul spital de radioterapie şi oncologie pediatrică din ţară

În spitalele de stat nu se face radioterapie pentru cei mici. Situaţia însă, se poate schimba. ″Asociaţia Dăruieşte Viaţa″⁣ construieşte din donaţii primul spital de oncologie pediatrică din ţară. 

Spitalul construit prin proiectul Oanei Gheorghiu și al lui Carmen Uscatu se ridică, de câteva luni, în curte la „Marie Curie“, în București. Este o clădire de dimensiunea spitalului vechi, probabil singurul punct comun între cele două unități medicale care se vor înfrăți la finele anului viitor, când noua clădire va fi finalizată. 

„În contextul în care statul român nu a construit nimic în domeniul oncologiei pediatrice în ultimii cincizeci de ani, Asociaţia Dăruieşte Viaţă începe construirea prmului spital de Oncologie şi Radioterapie pentru copiii diagnosticaţi cu cancer din România. Cu o investiţie estimată la 8.000.000 de euro şi o campanie de strângere de fonduri pornită din anul 2015, Asociaţia Dăruieşte Viaţă a strâns aproape jumătate din sumă, a obţinut avizele şi a dat startul lucrărilor efective, în curtea Spitalului „Marie Curie” din Bucureşti”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către Asociaţia Dăruieşte Viaţa.

foto: Daruieste Viata

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries