Press "Enter" to skip to content

Una dintre cele mai preţioase resurse naturale ale Europei. România deţine 60% din rezervele de apă minerală ale Europei

Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic

România deţine aproximativ 60% din rezervele de apă ale Europei, dar exploatează doar 20% dintre acestea, potrivit unor estimări ale Rio Bucovina, al treilea jucător pe piaţa de profil.

Compania precizează că piaţa de apă îmbuteliată din România se ridică la aproximativ 11,3 mil. hectolitri, ceea ce reprezintă 0,16 litri/zi/persoană. „Potenţialul de consum al pieţei în ceea ce priveşte apa îmbuteliată este aşadar departe de a fi atins, consumul potenţial putând să ajungă undeva la peste 35 de milioane de hectolitri pe ani. Cu toate acestea, cresterea estimată a consumului este una moderată, de aproximativ 5% pe an”, se arată într-un comunicat al companie.

HTML Image as link
Qries

Deşi România se poate lăuda cu unele dintre cele mai valoroase rezerve de apă minerală din Europa, sortimentele comercializate în marile magazine lasă de dorit de cele mai multe ori. Din dorinţa de a ieşi pe piaţă cu un preţ cât mai competitiv, societăţile de îmbuteliere fac de foarte multe ori rabat la calitate. Anul trecut, inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au găsit în supermarketurile din Bucureşti apă îmbuteliată plină de bacterii. În unele cazuri, limita admisă de lege a fost depăşită chiar şi de 200 de ori.

”Există 400 de producători, dar numai 68 de mărci de apă minerală licenţiate. Iar producători mari de apă minerală sunt maximum 30. Deci, cam două branduri are fiecare producător. Diferența de la 30 la 400 este reprezentată de acele mici firmulițe care au apărut pe piață și care îmbuteliază ce vor. Marea problemă a României în momentul acesta este o lipsă a legislației pe această temă a apelor îmbuteliate. Cei care exploatează apa minerală, cei care o îmbuteliază, plătesc redevență statului român. Restul nu plătesc nimic! De aici și diferența de preț. Nu am nimic cu supermarketurile, dar să ajungă ca fiecare brand din România să aibă marca lui proprie de apă pe care nu știm unde o îmbuteliază și nici ce calitate are apa respectivă este strigător la cer!”, a declarat Radu Dumitru, directorul Societăţii Naţionale a Apelor Minerale.

HTML Image as link
Qries

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries