Press "Enter" to skip to content

25 aprilie 2005/ România semnează la Luxemburg Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Tratatul de aderare 2005 este o înțelegere între Uniunea Europeană și două țări (Bulgaria și România), privind aderarea acestora la UE. De asemenea, acest document schimbă câteva prevederi care erau reglementate inițial de Tratatul de la Nisa.

Pe 13 aprilie 2005, Parlamentul European a aprobat semnarea Tratatului de Aderare a României și Republicii Bulgaria, făcând posibilă aderarea lor la Uniunea Europeană. Parlamentul a votat cu 497 voturi pentru, 93 împotrivă și 71 de abțineri aderarea României. Aderarea Bulgariei a fost aprobată cu 522 de voturi pentru, 70 împotrivă și 69 de abțineri.

Ceremonia de semnare a tratatului s-a desfășurat pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg. Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, ziua extinderii Uniunii Europene. Din partea României au semnat președintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul afacerilor externe Mihai Răzvan Ungureanu și negociatorul șef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban.

Uniunea Europeană este constitută pe mai multe structuri legale, datorită diverselor tratate internaționale succesive care au fost semnate.

Comments are closed.