În istoria modernă a României, unul dintre cele mai intrigante și puțin cunoscute episoade a fost propunerea făcută Regelui Ferdinand de a prelua conducerea Ungariei, imediat după Unirea de la 1918. Această inițiativă, relatată de Mihail Sturdza în cartea sa de memorii „România și sfârșitul Europei”, a fost menționată doar în câteva surse de memorialistică, dar ar fi putut schimba fundamental peisajul geopolitic al Europei Centrale și de Est.
După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și înfrângerea Ungariei în Primul Război Mondial, statul maghiar se găsea într-o situație extrem de dificilă. Trupele române ocupaseră Ardealul, iar nobilimea maghiară, în frunte cu conții Istvan Bethlen și Pal Teleki, căutau soluții pentru a menține integritatea și existența Ungariei. În acest context, aceștia au propus, prin emisarii lor, ca Regele Ferdinand al României să devină și rege al Ungariei, oferindu-i Coroana Sfântului Ștefan.
Regele Ferdinand și Regina Maria priveau cu favoare această propunere, însă Ionel Brătianu, pe atunci președintele Consiliului de Miniștri, s-a opus categoric. În fața declinului a trei imperii – Rus, German și Austro-Ungar – și a apariției Uniunii Sovietice, unirea României și Ungariei ar fi putut oferi o stabilitate regională. Contele Mihai Banfy, susținător al acestei idei, era convins că doar o alianță între cele două țări dunărene ar fi asigurat supraviețuirea acestora într-o Europă instabilă.
Istoricii de astăzi sunt divizați în ceea ce privește validitatea și impactul acestei propuneri. Cristian Vasile subliniază că în biografiile Regelui Ferdinand și în memorialistica autorilor contemporani, precum Raymund Netzhammer sau Alexandru Marghiloman, acest episod nu este menționat. Cu toate acestea, Răzvan Pârâianu recunoaște posibilitatea ca unii oameni de stat maghiari să fi căutat sprijin extern pentru a salva Ungaria post-imperială.
În cazul acceptării propunerii, alianța româno-maghiară ar fi putut fi administrată în două moduri: fie prin menținerea administrației regionale maghiare sub conducerea unui guvern la Budapesta, fie prin crearea unui statut de condominium pentru Transilvania, care să nu aparțină oficial niciunui stat, dar să fie guvernată de Regele Ferdinand. Dan Falcan, un alt istoric, subliniază că această propunere a fost o încercare disperată a nobililor maghiari de a-și păstra influența și de a recâștiga Transilvania, mizând pe vanitatea regelui român.
Propunerea a fost respinsă de liderii politici români, în special de Ionel Brătianu, în ciuda faptului că Regele și Regina erau favorabili. Sturdza consideră că unirea celor două țări ar fi fost benefică pentru ambele națiuni. Însă, realitatea politică a vremii și tensiunile naționale au făcut ca această oportunitate să rămână doar o notă de subsol în istoria tumultoasă a Europei Centrale și de Est.
Puțini contemporani ai acelei perioade au abordat acest episod în lucrările lor. În ciuda acestui fapt, propunerea reflectă complexitatea relațiilor internaționale și provocările cu care s-au confruntat statele nou formate în urma Primului Război Mondial. Tentativa de a oferi coroana maghiară Regelui Ferdinand ilustrează eforturile disperate ale elitei maghiare de a asigura supraviețuirea Ungariei într-o epocă marcată de schimbări rapide și profunde.
Comments are closed.