Elisabeta Rizea, născută Şuţa, la 28 iunie 1912, în comuna Domnești, județul Argeș, a fost fiica unor țărani simpli, Maria și Ion Șuța. Într-o familie cu 13 copii, din care doar opt au supraviețuit, Elisabeta a crescut într-o casă modestă din lemn, acoperită cu șindrilă, cu câteva animale și 6 hectare de pământ. Alintată „Tuţa”, Elisabeta a urmat șapte clase primare, însă din cauza lipsurilor materiale, a renunțat la școală pentru a munci pământul.
La 19 ani, Elisabeta s-a mutat în satul argeșean Nucșoara, unde s-a căsătorit cu Gheorghe Rizea, unul dintre angajații unchiului său, Gheorghe Șuța. În 1945, puterea în România a fost preluată de comuniști, un regim politic pe care Elisabeta l-a detestat profund. În 1946, unchiul ei a fost ucis de securiști pentru opoziția sa față de regimul comunist, determinând-o pe Elisabeta să devină și mai îndârjită în lupta împotriva colectivizării și sovietizării țării.
Colonelul Gheorghe Arsenescu, după ce a înțeles că regimul totalitar nu va accepta opoziția, a înființat gruparea „Haiducii Muscelului”. Soțul Elisabetei, Gheorghe Rizea, s-a alăturat grupării, urmat de locotenentul de cavalerie Toma Arnăuțoiu. Elisabeta a sprijinit grupul de rezistență anticomunistă cu alimente, haine, bani și informații, devenind o țintă a securității.
În noiembrie 1950, Elisabeta a fost arestată, după ce o consăteană a dezvăluit informații securității. În 1951, Tribunalul Militar București a condamnat-o la șase ani de muncă silnică pentru uneltire împotriva orânduirii sociale. A fost închisă la Jilava și Mislea, fiind eliberată în 1956. Totuși, Elisabeta nu a renunțat la lupta sa, continuând să sprijine gruparea de rezistență prin transmiterea de mesaje într-o „căsuță poștală” ascunsă într-o scorbură.
În 1958, un val de arestări a lovit gruparea partizanilor, iar Elisabeta a fost arestată din nou, anchetată și condamnată la 25 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică și confiscarea averii. A fost încarcerată la Pitești, Miercurea Ciuc și Arad, suferind torturi cumplite pentru a divulga informații despre rezistență. Elisabeta nu a cedat, deși a fost bătută și torturată în mod inuman.
În 1964, în urma unui decret de amnistiere generală a deținuților politici, Elisabeta a fost eliberată și s-a întors la Nucșoara, unde și-a regăsit familia, dar nu și bunurile confiscate de comuniști. După Revoluție, povestea ei a devenit cunoscută, fiind vizitată de personalități precum Emil Constantinescu și Regele Mihai.
Elisabeta Rizea a fost prezentată în serialul „Memorialul durerii” și în diverse cărți, inclusiv în scenariul radiofonic „Elisabeta Rizea – Mărturii” de Rodica Mandache, după cartea Irinei Nicolau „Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”.
Elisabeta Rizea a trecut la cele veșnice la 6 octombrie 2003, la vârsta de 91 de ani, după o viață marcată de curaj și demnitate în fața opresiunii comuniste. Povestea ei rămâne un simbol al rezistenței anticomuniste și al sacrificiului pentru libertate și dreptate.
Comments are closed.