Rezultatul luptei a fost favorabil trupelor atacatoare române, care au ocupat în prima zi, principalele amplasamente disputate - Smârdanul și Inova, precum și Tatargik, Rupcea și Rainovcea.
Posts published in “Calendar Istoric”
În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) aproape toată armata.
A fost un filolog desăvârșit: poet, prozator, traducător, îndrumător literar şi animator cultural
A construit lângă București Mănăstirea Văcărești, a obligat episcopia din Bacău să aibă o școală grecească și slavonească în schimbul veniturilor acordate.
Regele Mihai I este forțat să abdice și să renunțe la conducerea statului
Din păcate Ion Gheorghe Duca sfârșește prin a cădea victima unor acțiuni interesate concentrate, pe peronul gării Sinaia
În concepția sa revoluționară, Eftimie Murgu era un adept înflăcărat al ideii de republică, un neobosit luptător pentru desființarea relațiilor feudale cât și pentru unitate națională a românilor
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni