În negura istoriei medievale a Transilvaniei, printre figuri enigmatice și domnii efemere, se conturează povestea unui lider român despre care se știe puțin, dar care ocupă un loc important în identitatea națională. Gelu, sau Gelou, așa cum apare în cronica lui Anonymus, este primul conducător al cărui nume și etnie sunt clar menționate în sursele medievale. Deși puține detalii sunt cunoscute despre viața și domnia sa, istoricii consideră că el a fost un jupan sau cneaz care a condus o populație mixtă de vlahi și slavi într-o Transilvanie marcată de presiuni externe și conflicte cu triburile migratoare.
Contextul istoric al domniei lui Gelu
La sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, Europa Centrală și de Est era un teritoriu în continuă schimbare, unde triburile migratoare își disputau supremația. Maghiarii, veniți din stepele pontice, se stabiliseră în Pannonia și începuseră incursiunile în teritoriile vecine. În această perioadă de instabilitate, Transilvania era locuită de comunități sedentare, formate din români (vlahi) și slavi, care trăiau în sate izolate, înconjurate de păduri și munți, protejându-se cât puteau de invaziile externe.
Izvoarele istorice referitoare la această epocă sunt puține, iar cea mai importantă sursă care îl menționează pe Gelu este cronica „Gesta Hungarorum”, scrisă de Anonymus, un cronicar al regelui Béla al III-lea (sau, posibil, Béla al II-lea) al Ungariei. Deși „Gesta Hungarorum” este contestată de unele curente istorice, rămâne un document fundamental pentru înțelegerea realităților politice și etnice din secolele IX-X.
Gelu în „Gesta Hungarorum”
Anonymus îl prezintă pe Gelu ca pe un lider local al unei populații mixte de vlahi și slavi, care se confrunta cu pericole externe. Textul îl descrie drept „quidam blacus” („un oarecare vlah”), o mențiune clară a identității sale românești. Teritoriul său, deși relativ mic, era organizat în jurul unei cetăți situate pe malurile Someșului, posibil într-un loc neidentificat arheologic până astăzi.
Descrierea făcută de cronicar sugerează că populația condusă de Gelu era săracă, având la dispoziție doar arme rudimentare – arcuri și săgeți – și fiind hărțuită de triburi migratoare precum pecenegii și cumanilor. Aceasta era, cel mai probabil, o comunitate de agricultori și crescători de animale, care trăiau într-un teritoriu greu accesibil, ceea ce le oferea o anumită protecție naturală.
Conflictele cu triburile maghiare
Cea mai dramatică parte a relatării lui Anonymus este conflictul dintre Gelu și căpetenia maghiară Tuhutum. Potrivit cronicii, un spion trimis de Tuhutum a observat că armata lui Gelu era slab echipată și că teritoriul său era bogat în resurse, ceea ce l-a determinat pe liderul maghiar să ceară permisiunea de la Arpad pentru a-l ataca.
Bătălia decisivă s-a desfășurat la râul Almaș, unde armata lui Gelu, formată din arcași, a încercat să oprească înaintarea maghiarilor. Tuhutum și-a împărțit trupele în două, atacând prin surprindere și reușind să învingă. Gelu a fost ucis în retragere, lângă râul Căpuș, un afluent al Someșului, punând astfel capăt rezistenței româno-slave din acea zonă.
Moștenirea lui Gelu și semnificația sa în istoria României
Deși domnia lui Gelu nu a fost una de mare amploare, iar teritoriul său nu era vast, semnificația sa istorică este profundă. El reprezintă prima dovadă scrisă a existenței unei forme de organizare politică românească în Transilvania medievală, înainte de integrarea regiunii în Regatul Ungariei.
Istoricii sunt de acord că Gelu nu a fost un „duce” în sensul medieval occidental, ci mai degrabă un lider local, un cneaz sau jupan care controla un teritoriu limitat. Cu toate acestea, existența sa sugerează că populația românească avea structuri politice și sociale bine conturate, care au supraviețuit și s-au dezvoltat ulterior.
Controverse istorice asupra existenței lui Gelu
„Gesta Hungarorum” nu este considerată o sursă infailibilă, iar unii istorici maghiari au contestat veridicitatea relatării despre Gelu. Criticii susțin că Anonymus ar fi exagerat sau chiar inventat unele detalii pentru a conferi mai multă dramatism cronicii sale.
Cu toate acestea, majoritatea istoricilor români consideră că Gelu a existat cu adevărat și că informațiile din cronica lui Anonymus sunt cel puțin parțial bazate pe realitate. Absența unor dovezi arheologice clare cu privire la cetatea sa rămâne un subiect de dezbatere, dar acest lucru nu neagă existența unor structuri politice românești în Transilvania secolelor IX-X.
Gelu rămâne o figură istorică esențială pentru înțelegerea evoluției Transilvaniei medievale și a prezenței românești în această regiune. Chiar dacă izvoarele istorice sunt limitate și controversate, importanța sa ca simbol al vechimii românilor pe aceste meleaguri este incontestabilă.
sursa: Cosmin Pătraşcu Zamfirache, adevarul.ro
Comentariile sunt închise.