Contextul politic înainte de 1947
După cel de-al Doilea Război Mondial, România a intrat într-o perioadă de instabilitate profundă. Prezența trupelor sovietice și creșterea influenței comuniste au transformat treptat viața politică internă. În februarie 1945, sub presiunea Moscovei, Regele Mihai I a fost obligat să-l demită pe prim-ministrul Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza în fruntea guvernului.
Noua guvernare a reprezentat începutul dominației comuniste, iar regele, lipsit de sprijinul Aliaților occidentali, a intrat în ceea ce istoria numește „greva regală” – un protest împotriva abuzurilor și deciziilor neconstituționale ale guvernului Groza.
1946 – 1947: Consolidarea regimului comunist
Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate masiv, permițând blocului comunist să își proclame o victorie falsă. În vara anului 1947, „înscenarea de la Tămădău” a dus la arestarea și desființarea Partidului Național Țărănesc, unul dintre ultimele bastioane ale opoziției.
Astfel, scena politică românească a fost curățată de adversari, pregătind terenul pentru eliminarea monarhiei – ultimul simbol al rezistenței democratice.
30 Decembrie 1947: Ziua abdicării Regelui Mihai I
În seara zilei de 29 decembrie 1947, Regele Mihai I și familia sa se aflau la Castelul Foișor din Sinaia. Două apeluri telefonice urgente din partea mareșalului Palatului, Dimitrie Negel, îl anunțau că prim-ministrul Petru Groza solicita o audiență „pentru o chestiune de familie” a doua zi dimineață la Palatul Elisabeta.
Pe 30 decembrie, regele a fost întâmpinat de Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej. Atmosfera era tensionată: Palatul Elisabeta fusese înconjurat de trupe speciale, iar legăturile telefonice fuseseră tăiate. Groza și Dej i-au prezentat regelui un document redactat dinainte, cerându-i să-l semneze imediat.
Sub amenințarea directă că refuzul său ar fi dus la execuția a mii de tineri arestați de comuniști, Regele Mihai I a fost silit să abdice. Actul de abdicare, deși impus, a fost prezentat public drept o „decizie voluntară” a monarhului. În aceeași zi, la București, guvernul Groza a proclamat Republica Populară Română, marcând sfârșitul monarhiei constituționale.
După abdicare: Exilul și urmările istorice
Regele Mihai I a părăsit România pe 3 ianuarie 1948, fiind nevoit să trăiască în exil peste patru decenii. În tot acest timp, a continuat să reprezinte o voce a democrației românești în Occident.
Lovitura de stat comunistă a avut consecințe majore: România a intrat oficial sub controlul Uniunii Sovietice, iar regimul totalitar instaurat a suprimat libertatea politică, proprietatea privată și valorile democratice.
Semnificația istorică a zilei de 30 decembrie
Evenimentul din 30 decembrie 1947 nu a fost doar o simplă schimbare de regim, ci o transformare radicală a României. Abdicarea Regelui Mihai I a reprezentat finalul unui capitol de peste 80 de ani de monarhie și începutul unei perioade de dictatură comunistă ce avea să dureze până în 1989.
Pentru istoria națională, regele a rămas simbolul demnității și al rezistenței în fața presiunilor externe.
Abdicarea Regelui Mihai I din 30 decembrie 1947 a fost un act forțat, rezultat al unei lovituri de stat organizate de comuniști și sprijinite de Moscova. Evenimentul a marcat sfârșitul monarhiei române și începutul a patru decenii de regim totalitar. Prin curajul și demnitatea sa, Regele Mihai I a rămas în conștiința națională drept un model de patriotism și integritate.
Comentariile sunt închise.