În plin Prim Război Mondial, România se confrunta cu o situație dificilă. După campaniile din 1916-1917, țara era epuizată și presată să accepte condițiile Puterilor Centrale. Astfel, la Buftea, în casa lui Barbu Știrbei, Constantin Argetoianu, ministrul Justiției, a semnat la 20 februarie/5 martie 1918 prelungirea armistițiului și actele preliminare ale păcii.
La negocieri au participat diplomați de marcă ai Puterilor Centrale: Ottokar von Czernin, Richard von Kuhlmann, Talaat-Pașa și N. Momcilov. Acest document a devenit baza viitorului Tratat de la București, unul dintre cele mai împovărătoare tratate pentru România.
Condițiile impuse României de Puterile Centrale
Textul prevedea concesii dramatice:
- Retrocedarea Cadrilaterului și cedarea unei părți din Dobrogea Bulgariei; restul Dobrogei urma să fie controlat de Germania și Bulgaria.
- Cedarea trecătorilor din Munții Carpați către Austro-Ungaria.
- Concesionarea către Germania a exploatărilor petroliere românești pentru 90 de ani.
Singura clauză favorabilă României a fost recunoașterea unirii Basarabiei cu patria-mamă, la 27 martie 1918.
Tratatul de la București și consecințele sale
Deși tratatul a fost ratificat în Parlament, regele Ferdinand a refuzat să îl semneze, fapt ce a împiedicat aplicarea deplină a prevederilor. În noiembrie 1918, odată cu înfrângerea Germaniei și a aliaților săi, Tratatul de la București a devenit nul.
Această întorsătură a oferit României șansa istorică de a se alătura taberei învingătoare și de a împlini idealul național: Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Armistițiul de la Buftea și Tratatul de la București au reprezentat momente dramatice din istoria României. Deși condițiile impuse de Puterile Centrale au fost extrem de dure, refuzul regelui Ferdinand de a semna tratatul și schimbarea contextului internațional au transformat înfrângerea într-o victorie istorică, deschizând drumul spre Marea Unire.
