1836 – Alexandru Ghica și instituirea leului ca monedă națională
La 16 septembrie 1836, domnitorul Alexandru Ghica a instituit leul ca unitate monetară a Țării Românești, o decizie care a pus bazele viitorului sistem monetar românesc. Deși inițial leul era doar o unitate teoretică de cont, echivalentă cu 60 de parale, această măsură a reprezentat un pas esențial în modernizarea economiei românești.
În epoca fanariotă și post-fanariotă, circulația monetară era dominată de monede străine – turcești, austriece, rusești sau olandeze. Printre acestea, „leul olandez” (guldenul) era o monedă de argint des întâlnită în schimburile comerciale. De aici provine și denumirea de „leu”, un simbol al stabilității și al valorii economice.
Reforma lui Alexandru Ghica a avut o importanță dublă: a uniformizat calculul financiar în Țara Românească și a deschis drumul către crearea unei monede proprii, un element definitoriu al suveranității statului. Prin această măsură, domnitorul a contribuit la consolidarea administrației interne și la întărirea identității economice românești.
1859–1867 – De la proiectul „românilor” la adoptarea leului modern
După Unirea Principatelor din 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a reluat ideea unei monede naționale. El l-a însărcinat pe consulul francez Victor Place să negocieze baterea unor monede la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”, fiecare valorând 5 grame de argint și subdivizat în 100 de „sutimi”.
Deși proiectul nu s-a concretizat, în 1860 s-a bătut o monedă de bronz de 5 parale, care însă nu a intrat în circulație. După instaurarea regimului autoritar, Cuza a continuat eforturile și în 1864 s-au emis piese de probă numite „5 sutimi”, cu efigia sa și inscripția Alecsandru Ioan I. Acestea pot fi admirate astăzi la Muzeul Național de Istorie a României.
Soluționarea definitivă a chestiunii monetare s-a produs în 1867, odată cu Legea privind influențarea sistemului monetar național, care a adoptat leul ca unitate oficială, divizată în 100 de bani, în conformitate cu principiile Uniunii Monetare Latine.
1868 – Primul Congres național-bisericesc al românilor ortodocși
La Sibiu, în 1868, s-a deschis primul Congres național-bisericesc al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria. În cadrul acestuia, a fost adoptat „Statutul organic”, document ce garanta autonomia Mitropoliei ortodoxe române. A fost un pas semnificativ în afirmarea identității religioase și culturale a românilor din Imperiul Austro-Ungar.
1867 – Nașterea lui Vintilă I. C. Brătianu
Tot la mijlocul secolului XIX, în 3 septembrie 1867, s-a născut Vintilă I. C. Brătianu, economist și om politic român, care avea să devină prim-ministru și președinte al Partidului Național Liberal. El a promovat principiul economic „Prin noi înșine”, care a ghidat dezvoltarea economică interbelică a României.
1880 – Înființarea Societății farmaciștilor din România
În anul 1880, s-a înființat Societatea farmaciștilor din România, o organizație profesională ce a urmărit reglementarea și modernizarea practicii farmaceutice, consolidând statutul medicamentului românesc pe piața internă.
1950 – Ultimul concert al lui Dinu Lipatti
La Besançon, Franța, în 1950, marele pianist Dinu Lipatti și-a încheiat prematur ultimul concert din cauza bolii grave de care suferea. În semn de rămas bun, a interpretat „Iisus rămâne bucuria mea” de Johann Sebastian Bach, o piesă care a rămas în memoria publicului ca simbol al eleganței și sensibilității sale artistice. Dinu Lipatti a murit două luni mai târziu, la doar 33 de ani.
Ziua de 16 septembrie marchează momente esențiale din istoria României – de la nașterea simbolică a leului românesc sub Alexandru Ghica, până la contribuțiile marilor figuri culturale și economice. Fiecare eveniment reflectă o etapă de maturizare a identității naționale și a evoluției statului român modern.
