Oameni umiliți, nevoiți să-și vândă marfa direct de pe jos, în ploaie și frig. Aceasta este imaginea dezastrului care încă domnește în multe piețe agroalimentare din România. În Drăgășani, județul Vâlcea, zeci de producători locali și-au întins legumele și fructele pe trotuar, în jurul halei închise.
Vânzătorii se plâng că sunt obligați să muncească într-un adevărat focar de infecție și, pentru asta, plătesc o taxă aproape la fel de mare ca în interiorul pieței. Profitul aproape că a dispărut, iar clienții sunt tot mai puțini.
„Stăm ca niște câini, în ploaie și frig”
Doamna Margareta, în vârstă de 73 de ani, aduce de o viață legume proaspete din propria grădină. Astăzi, abia dacă își acoperă taxa pentru locul improvizat de pe trotuar: „Nu vând nici de doi lei. Nu vedeți ce e afară? Stăm ca niște câini aici.”
Mulți producători și-au improvizat tarabe chiar lângă toaleta publică. Lipsa de igienă, frigul și lipsa clienților fac ca munca de luni întregi să fie în pericol de a ajunge la gunoi. „E bătaie de joc. Ne îmbolnăvim și nici locuri în spital nu mai sunt”, spun oamenii.
Piețe volante ca soluție temporară
Administratorul pieței din Drăgășani, Petre Vultur, explică: „Mesele din beton sunt foarte grele și nu pot fi scoase afară. Ca soluție, pot fi organizate piețe agroalimentare volante în aer liber.”
Totuși, până la redeschiderea piețelor – legea așteaptă încă promulgarea – producătorii din Vâlcea vor continua să-și vândă fructele și legumele pe trotuarele insalubre, în ploaie și frig, printre tomberoane.
Ludovic Orban susține că suspendarea temporară a funcționării piețelor din spații închise s-a luat după ce specialiștii au constatat că în astfel de spații gradul de conformare la măsurile de protecție sanitară era cel mai mic.





