Press "Enter" to skip to content

România s-a clasat pe locul 2 în Europa la Campionatului Mondial de Taekwon-do ITF din Maribor, Slovenia.

Delegația României alcătuită din 46 de sportivi (juniori și seniori), 4 arbitri (d-l Ciprian Banea, Tibor Fogorossy, Popa Cristian si Zaharia Alin) și 7 antrenori de Lot Național (Master Alexandru Mureșan, Marius Ionicescu, Alin Lăzurca, Dan Goron, Florin Bîrluț, Mihai Hondru, Cosmin Oprescu), a participat în perioada 12 – 15 aprilie 2018 la Campionatul European de Taekwon-do ITF pentru Juniori şi Seniori desfăşurat în Maribor – Slovenia.
La competiție au participat 30 de țări din Europa, 642 sportivi, 50 arbitri și peste 100 de antrenori.

După 3 zile de concurs, pline de curaj, suspans şi determinare, România a încheiat Campionatul European pe locul 2 pe națiuni, acumulând 9 medalii de aur, 6 medalii de argint și 12 medalii de bronz și cinci titluri de campioni europeni:

•cea mai bună echipă de juniori masculin
•cea mai bună echipă de seniori feminin
•cea mai bună echipă de seniori masculin
•cel mai bun junior – Gergely Akos
•cea mai buna senioara- Mihai Adelina
Clasamentul general pe medalii al primelor 5 țări la Campionatul European de Taekwon-do ITF pentru Juniori și Seniori, Maribor – Slovenia:
1.Federatia Rusa (9 aur,11 argint, 16 bronz),
2. Romania (9 aur, 6 argint, 12 bronz)
3.Norvegia (9 aur, 4 argint, 9 bronz)
4.Irlanda (7 aur, 0 argint, 6 bronz)
5.Polonia (6 aur, 13 argint, 15 bronz)

sursa: oradesibiu.ro

Foto: pinterest

Comments are closed.