Pe 27 aprilie 1867 se năștea Sarmiza Bilcescu, avea să devină prima femeie avocat din Europa și prima femeie din lume care a obținut un doctorat în drept, într-o profesie care, la acea vreme, era exclusiv masculină.
În 1887, o absolventă pe nume Sarmiza Bilcescu a primit dreptul de a practica avocatura. La acel moment, deși 71% dintre studentele din Franța erau străine, Bilcescu a devenit prima femeie din Europa care a obținut un doctorat în drept, cu doi ani înaintea francezei Jeanne Chauvin, cu teza „Despre condiția legală a mamei”. În 1890, o petiționară pe nume Sarmiza Bilcescu a depus o cerere la Baroul Ilfov, care la acea vreme includea și Bucureștiul. Petiționara, în vârstă de doar 23 de ani, solicita să fie înscrisă ca avocat. Până la acel moment, nu exista în nicio țară din Europa vreo femeie avocat.
Consiliul Baroului, condus de Take Ionescu, s-a confruntat cu o situație fără precedent. Pentru a admite o femeie, Consiliul a trebuit să reinterpreteze mai multe legi care anterior nu ofereau nicio șansă unei potențiale avocate și să rupă și de o cutumă profund înrădăcinată în mentalitatea societății. În raționamentul deciziei de la acea vreme, avocații bucureșteni considerau legile vechi „învechite”, limitându-se la interpretarea legilor burgheze introduse după 1866. Deoarece nicio lege nu condiționa apartenența la sexul masculin, avocații au tras concluzia, la finalul dezbaterilor: „Nu este posibil de a împiedica petiționara de a fi înscrisă ca avocat”.
Astfel, Sarmiza Bilcescu a devenit prima femeie avocat din Europa. Deși nu a practicat niciodată, preferând să devină membru fondator al Societății Domnișoarelor, una dintre primele asociații feministe din România, ea a devenit un model pentru femeile de pretutindeni și un exemplu despre cum legile, cutumele și mentalitățile vechi de secole pot fi transformate.
Viața și cariera
Pe 27 aprilie 1867, se naște copilul mult așteptat al familiei Bilcescu – o fată, pe care tatăl ei o numea „băiatul meu”, pentru că se comporta ca un băiat. Tatăl ei, Dumitru Bilcescu, era șeful Controlului Finanțelor la acea vreme și un bun prieten al familiei Brătianu, iar mama sa era Maria Bilcescu. Sarmiza și-a petrecut copilăria și adolescența mai mult la țară, învățând, vizitând prieteni și vecini, mai ales familia Brătianu. Era bătăioasă și se lua la trântă cu cei trei frați Brătieni, Ionel, Vintilă și Dinu, încât bătrâna Pia Brătianu îi spunea Voinica.
Până la vârsta de șapte ani a studiat acasă cu dascălul Păun, iar apoi a urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava” din Capitală.
În 1884, ia Bacalaureatul, iar după ce și-a dorit să urmeze cursurile Facultății de Litere de la Paris, decide să se înscrie la cursurile Facultății de Drept de la Sorbona.
Era prima fată care participa la cursurile cu profil juridic, spre admirația colegilor ei băieți, însă nu era văzută cu ochi buni de către profesorii de la Sorbona. Ba chiar, la unul dintre primele cursuri, Sarmiza a fost pur și simplu dată afară de profesorul Paul Sonday, care a zbierat: „Fără femei!… Știința se face între bărbați!“. Apoi, după câteva luni de cursuri, portarul facultății i-a interzis accesul în facultate.
Sarmiza era însă extrem de hotărâtă și a afirmat continuu că dreptul la educație al unei femei nu poate fi îngrădit: „Într-o țară în care chiar și pe ușile închisorilor stă scris: «Libertate, Egalitate, Fraternitate», nu puteți împiedica o femeie să se instruiască, doar pentru că este femeie !“ După primul an de studii, atitudinea profesorului de Drept Civil, Colmet De Santerre, s-a schimbat, mulțumindu-le studenților pentru că au acceptat-o pe Sarmiza printre ei. Susținută de familie, și-a luat toate examenele cu brio, obținând, în 1887, licența în științe juridice, iar la 12 iunie 1890 a intrat în istorie, devenind prima femeie din lume care, după ce și-a susținut teza de doctorat la Facultatea de Drept, a obținut titlul academic de doctor în Drept al Universității din Sorbona. Teza ei de doctorat a fost „Despre condițiunea legală a mamei în dreptul român și francez“, un studiu care a promovat ideea egalității femeii cu bărbatul în căsnicie și în privința drepturilor asupra copilului. Aprecierile finale ale profesorilor săi sunt elocvente: „Neobosită, demnă de toată lauda și cu un comportament ireproșabil“.
Legislația franceză a trebuit să recunoască legitimitatea propunerilor primei laureate în Drept. Presa mondială elogia, în spații largi, succesul universitar al Sarmizei Bilcescu. Ziarele publicau fotografia Sarmizei și scriau articole despre evenimentul neobișnuit. „O tânără româncă – doctor al Universității pariziene”. În 1890, Sarmiza a fost primită călduros în țară, fiindu-i deschise toate porțile vieții mondene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. S-a înscris și a fost primită cu onoruri în Baroul din București. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a prezenta pozitiv țara peste hotare. Corespondena cu personalități din străinătate, trimitea costume naționale unor mari doamne, precum și tablouri cu imagini din România.
Comments are closed.