Calendar istoric: 18 august
1844: Constituirea „Roatei de Pompieri” printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru. Serviciul nou-înfiintat avea o structură militară și era împărțit în șase grupe, cu un efectiv de 7 ofițeri, 23 subofițeri și 256 soldați. Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureștilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi și 50 lopeți de lemn.
1858: A încetat din viață Barbu Lăutarul (Vasile Barbu), cântăreț, cobzar și violonist.
Barbu Lăutaru s-a bucurat de o faimă devenită legendară, urmaș al unei vechi familii de lăutari. Staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutaru a fost unul dintre acei mari cântăreți populari români care, prin creația și felul lor de interpretare, au contribuit la formarea și îmbogățirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanței ruse și elemente occidentale. A întreprins numeroase turnee prin țările românești, inclusiv și prin Basarabia (la Chișinău și Telenești).
1883: Mihai Ciucă, a fost un om de știință român, cercetător și profesor în domeniul bacteriologiei, a bolilor infecțioase și a vaccinurilor, membru al Academiei Române.
1877: A apărut „Albina Carpaților”.
1916: Bulgaria a atacat Dobrogea românească. Declarația de război a fost făcută abia a doua zi.
1916: S-a născut Neagu Djuvara, Istoric român. „Giu-vára”; n. 18/31 august 1916, București, România – d. 25 ianuarie 2018, București, România), a fost un diplomat, filosof, istoric, jurnalist și romancier român. Neagu Bunea Djuvara s-a născut într-o familie aristocrată, cu rudele din partea tatălui de origine aromână, comercianți așezați în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ce a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu.
Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Nisa (primii ani de liceu) și Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). În acei ani, Franța era plină de mișcări radical socialiste (guvernul fiind socialist moderat), multe violențe și greve. Impresionat negativ de aceste evenimente, tânărul Djuvara a devenit interesat de Mișcarea Legionară, ajungând un simpatizant al acesteia. Dându-și seama că „soluțiile radicale” și mișcările totalitare sunt nocive, partidul unic și dictatura sunt idei groaznice ce duc la crime, a devenit adeptul economiilor de piață libere și a democrațiilor parlamentare de tip vest-european.
Anticomunist convins, a colaborat timp de patru ani cu serviciile secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în România ocupată de Sovietici. Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc: secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, ziaristică la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației Universitare „Carol I”.
Din 1984 până după decembrie 1989, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, după care s-a întors în țară. La Paris fiind, s-a înscris la școala de limbi orientale din capitala Franței, iar după 4 ani, la vârsta de 72 de ani, și-a luat licența în sârbo-croată. Din 1991 și până în 1998, a fost profesor asociat la Universitatea din București. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București. A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.
Neagu Djuvara a publicat în principal lucrări despre istoria României și a poporului român. O bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivității istoriei și istoriografiei.
Neagu Djuvara a fost perceput ca un popularizator și demistificator al istoriei, publicând cărți adresate celor tineri, precum și cărți care își propun să explice originea istorică a unor figuri de mit, precum Dracula sau Negru Vodă. În memoriile sale, Neagu Djuvara își istorisește viața din exil la Paris și Niamey.
1944: A încetat din viață Alexandru Șerbănescu, as al aviației de vânătoare române. Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, cunoscut ca „Alecu”, (n. 17 mai 1912, Colonești, Olt, România – d. 18 august 1944, Viperești, Buzău, România) a fost un as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Format inițial ca vânător de munte, este atras de aviație, devenind întâi observator aerian, iar în 1941 pilot, zburând inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109G.
A participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației URSS; a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva aviației de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare.
sursa/preluare: wikipedia.org
Comments are closed.