Au trecut deja 22 de ani fără Puiu Călinescu, actorul de geniu care a făcut generații întregi să râdă până la lacrimi. Prin talentul său unic și prin seria de filme BD, acesta continuă să aducă zâmbete și astăzi, fiind un simbol al comediei românești.
Louis de Funès al României
Supranumit „Louis de Funès al României”, Puiu Călinescu – sau „Nea’ Puiu”, așa cum îi spuneau apropiații – a trăit o viață plină de provocări și bucurii artistice. Cariera sa a fost marcată de apariții memorabile, dar și de rolurile de neuitat din filmele „B.D. intră în acțiune”, „B.D. la munte și la mare” și „B.D. în alertă”.
Fiica artistului, Carmen, a povestit într-un interviu emoționant despre copilăria grea a tatălui său și despre dramele prin care a trecut. Totuși, în ciuda greutăților, Puiu Călinescu a reușit să transforme suferința în umor, devenind un maestru al comediei.
Cariera pe scena Teatrului Constantin Tănase
Debutul său artistic a avut loc în spectacolele de revistă care precedau filmele din cinematografe. În 1948, Puiu Călinescu s-a alăturat trupei Teatrului de Comedie „Constantin Tănase”, loc care avea să-i devină a doua casă. Aici, și-a scris singur partiturile comice pentru spectacole cu titluri pline de umor, precum „Un băiat de zahăr ars”, „Trăsnitul meu drag” sau „Idolul femeilor”.
Un creator de personaje unice
De-a lungul vieții, Puiu Călinescu a dat viață unor personaje inconfundabile, cu un stil românesc autentic, inspirat de marele actor francez Louis de Funès. Prin naturalețea și expresivitatea sa, a reușit să creeze un univers comic propriu, inegalabil în peisajul cultural românesc.
Ultimul act
Actorul s-a stins din viață la București, pe 16 mai 1997, lăsând în urmă un gol imens în lumea artistică. Totuși, moștenirea sa rămâne vie prin rolurile, glumele și energia pe care le-a dăruit publicului.
Puiu Călinescu nu a fost doar un simplu actor de comedie, ci un creator de emoții, un artist complet care a marcat definitiv teatrul și cinematografia românească. De la spectacolele Teatrului „Constantin Tănase” până la filmele BD, el a rămas un simbol al umorului autentic românesc, un actor nemuritor în inimile celor care l-au iubit.
“Am fost orfan de mamă de la 5 ani şi am fost crescut de surorile ei. Prima mea muncă de artist a fost să lipesc afişe de spectacole în Bucureşti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute şi în pauză, când se schimbau rolele cu peliculă, eu ieşeam în sală, în faţa ecranului, ca să fac lumea să râdă.
Comentariile sunt închise.