Drapelul Național al României este mai mult decât un steag: este un simbol al identității, libertății și unității poporului român. În fiecare an, pe 26 iunie, autoritățile și instituțiile publice marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonii militare și manifestări culturale.
Scurtă istorie a Drapelului Național
Primele forme ale steagului românesc datează din 1834, când domnitorul Alexandru D. Ghica a obținut aprobarea de la otomani pentru arborarea unor drapele pe corăbii și în armată. Steagul armatei cuprindea deja cele trei culori: roșu, galben și albastru.
O atestare documentară importantă menționează anul 1839, când Jean Alexandre Vaillant a arborat tricolorul pe muntele Pleșuva, în Prahova.
Revoluția de la 1848 și consacrarea tricolorului
Momentul decisiv pentru tricolorul românesc a fost Revoluția de la 1848. La 26 iunie, Guvernul provizoriu de la București a decretat tricolorul ca simbol național. Cele trei culori, dispuse vertical, reprezentau:
- albastrul – libertatea,
- galbenul – dreptatea,
- roșul – frăția.
Lozinca revoluționară „Dreptate și Frăție” a fost strâns legată de steag, care devenise „stindard al libertății”.
Drapelul în perioada lui Cuza și Carol I
În 1859, odată cu unirea Principatelor, tricolorul devine din nou central. Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, benzile colorate erau dispuse orizontal. Ulterior, în perioada regelui Carol I, s-a stabilit varianta actuală: benzile verticale, aliniate tradiției europene.
Semnificația și importanța Drapelului Național
Drapelul roșu-galben-albastru exprimă egalitatea și verticalitatea națiunii române. Cele trei culori împărțite în mod egal transmit ideea de echilibru și unitate. În plus, România se alătură altor state europene cu drapel tripartit, precum Franța, Italia și Belgia.
Astăzi, Ziua Drapelului Național este celebrată prin ceremonii militare, activități educative și manifestări culturale, menite să întărească respectul pentru istoria și valorile naționale.





