Nicolae Aurelian Steinhardt, născut la 12 iulie 1912 în Pantelimon, Ilfov, și decedat la 29 martie 1989 în Baia Mare, a traversat un traseu existențial și intelectual remarcabil, care l-a consolidat ca o figură emblematică a culturii românești. Evreu de origine, convertit la ortodoxism în timpul detenției din închisoarea Jilava, Steinhardt a marcat literatura, critica și eseurile românești cu opera sa unică, printre care se numără „Jurnalul fericirii”. Jurist de profesie, cu un doctorat în drept constituțional, a avut o contribuție semnificativă în domeniul dreptului, înainte de a se orienta spre literatură și critica literară.
Steinhardt s-a născut într-o familie evreiască, fiul inginerului Oscar Steinhardt. Educația sa timpurie a inclus studii la școala primară și liceul Spiru Haret din București, unde a debutat literar. A urmat apoi Universitatea din București, obținând licența în Drept și Litere, și și-a completat formația cu un doctorat în drept constituțional.
Activitatea sa literară a debutat sub pseudonimul Antisthius, cu lucrări ce parodiau figuri marcante ale epocii, precum Mircea Eliade sau Emil Cioran, dar și curente literare contemporane. Aceste prime încercări, ce cuprindeau volumul de debut „În genul… tinerilor” și lucrări publicate în Franța, au explorat și interogat experiența spirituală a iudaismului, subiect sensibil și de actualitate în anii ’30.
Anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial l-au prins pe Steinhardt călătorind în Europa, dar și confruntat cu dificultățile impuse de regimurile politice ale timpului, în special prin restricțiile impuse evreilor. După război, a revenit la activitatea publicistică și literară, colaborând la diverse reviste și publicații, deși a fost înlăturat din funcțiile editoriale și profesional juridice în urma instaurării regimului comunist.
Anul 1958 marchează un punct de cotitură în viața sa, când este arestat în contextul procesului grupului de intelectuali ai cărui membri includeau personalități marcante ale culturii românești. Condamnarea la muncă silnică și experiențele din închisoare îl determină să îmbrățișeze creștinismul ortodox, un moment decisiv ce va influența profund întreaga sa operă ulterioară.
„Jurnalul fericirii” reprezintă punctul culminant al operei sale, fiind atât o mărturie a transformării sale spirituale, cât și un testament literar. Lucrarea, redactată în anii ’70, circulă inițial în samizdat, ajungând ulterior să fie recunoscută și premiată postum, ca una dintre cele mai importante contribuții la literatura română.
După eliberarea din închisoare, Steinhardt alege calea monahismului, stabilindu-se la Mănăstirea Rohia, unde își dedică ultimii ani vieții studiului, scrisului și vieții monahale. Aici, într-un mediu de reculegere și creație, elaborează lucrări de critică literară și eseuri ce vor influența generații de cititori și scriitori.
Decesul său, survenit în urma unui infarct în martie 1989, marchează sfârșitul unei vieți dedicate cu intensitate spiritului, literaturii și dreptății. Opera și moștenirea lui Nicolae Steinhardt.
Comments are closed.