În urmă cu 100 de ani, ursitoarele erau așteptate cu masa pusă, deoarece oamenii credeau că soarta unui copil nou-născut depinde de cele trei zâne: Ursitoarea, Soarta și Moartea. Acestea hotărau calitățile, destinul și momentele importante din viața omului.
Tradiția ursitoarelor în mitologia românească își are rădăcinile în mitologia greacă. De la Moirae, trei babe rele care decideau viața oamenilor, românii au transformat imaginea lor în zâne surori sau fecioare nemuritoare. Astfel, credința populară a adaptat mitul la specificul românesc, oferind un rol sacru acestor ființe.
Conform tradiției, în a treia noapte de la nașterea copilului, nașa pregătea o masă cu prăjituri, vin, apă și flori pentru a atrage ursitoarele. Se credea că acestea veneau nevăzute, intrau în casă și preziceau viitorul micuțului. Dimineața, mama povestea visul său, interpretat ca semn al prezenței lor. În zilele noastre, ritualul s-a adaptat, iar ofrandele se așază la fereastra spitalului, acolo unde vin pe lume copiii.
Cele trei ființe mitice au roluri bine definite:
-
Ursitoarea – cea mai mare, ține fusul și furca.
-
Soarta – prezice drumul vieții copilului.
-
Moartea – curmă firul vieții la timpul rânduit.
Unele credințe spun că firul vieții este dat de Dumnezeu, iar ursitoarele doar așază pe el întâmplările omului, de la care acesta nu se poate abate.
Tradiția ursitoarelor rămâne un simbol puternic al credințelor și tradițiilor românești, păstrând până astăzi legătura dintre mitologie, destin și viața omului.
