În perioada interbelică, România a fost scuturată de unul dintre cele mai infame procese de corupție și escrocherie, cunoscut sub numele de „Afacerea Škoda”. În centrul acestei afaceri s-a aflat uzina cehoslovacă Škoda, dar și diverse figuri politice și militare de seamă din România.
Contextul afacerii
Pe fondul nevoii de modernizare a armatei române, România căuta furnizori străini pentru armament și muniție. Aici intervine Bruno Seletzky, șef al reprezentanței uzinelor Škoda în România, care, folosindu-se de relații influente și de secretele militare pe care le-a aflat, a reușit să obțină mai multe contracte avantajoase pentru compania sa. Acest lucru s-a realizat prin manipularea și inducerea în eroare a oficialilor români.
Contracte supraevaluate
Contractele încheiate cu Škoda în anii 1922, 1927, 1929 și 1930 au fost centrate pe furnizarea de muniții și armamente. Seletzky a oferit comisioane generoase pentru funcționari și persoane influente, garantând astfel încheierea contractelor. Cu toate acestea, s-a descoperit ulterior că prețurile stabilite erau mult mai mari decât cele practicate de Škoda în alte țări.
Implicații politice
Unul dintre momentele de apogeu ale scandalului a fost acuzația adusă primului ministru Iuliu Maniu, acuzat de a fi beneficiat de comisioane în urma contractului semnat în 1930. Aceste acuzații, chiar dacă au fost negate, au dus la demisia sa din funcția de președinte al Partidului Național-Țărănesc.
Rezoluție și moștenire
În ciuda scandalului, guvernul român a continuat să colaboreze cu uzinele Škoda, chiar dacă a obținut o reducere de 15% din costurile inițiale. „Afacerea Škoda” a devenit astfel emblematică pentru corupția și manipularea din România interbelică, fiind prezentată adesea ca un exemplu notoriu de abuz de putere și trădare a intereselor naționale.
Comments are closed.