Cafeaua adevărată, o raritate în România comunistă
Spre finalul anilor ’80, aroma inconfundabilă de cafea naturală devenise un lux în România. Cafeaua autentică dispăruse aproape complet din magazinele comuniste, fiind accesibilă doar în „shop”-urile pe valută, dedicate străinilor sau privilegiaților, și pe piața neagră. Românii de rând nu mai aveau acces la cafeaua clasică de dimineață – aceasta era rezervată celor norocoși sau descurcăreți. Pentru majoritatea populației, ritualul matinal era pe cale să se schimbe radical.
Nechezolul – înlocuitorul oficial al cafelei
În contextul austerității comuniste și al interzicerii importului de cafea, regimul Ceaușescu a impus populației așa-numita „cafea cu înlocuitori”, cunoscută popular drept nechezol. Numele vine de la verbul „a necheza”, o referință ironică la ingredientele de bază: năutul și ovăzul – furaje pentru cai, transformate în băutura de zi cu zi a românilor. Oficial, produsul era denumit sec „cafea cu înlocuitori”, însă românii i-au găsit repede o poreclă memorabilă: nechezol.
Cum a devenit cafeaua dușmanul poporului
În anii ’80, cafeaua a fost declarată produs de lux, iar importurile au fost oprite pentru a susține plata datoriei externe. Magazinele au rămas fără cafea naturală, iar pachetele de Alvorada sau Jacobs au dispărut din vitrine. Cafeaua a devenit rapid monedă de schimb sau obiect de contrabandă, fiind folosită ca mită sau premiu pentru cei care aveau acces la Occident.
Rețeta originală de nechezol
Din nevoia acută de „cafea”, un inginer bucureștean, Alecu Radu, a creat formula de nechezol: doar 20% cafea, restul de 80% fiind ovăz, năut, orz, secară sau alte înlocuitoare. Rezultatul? O pulbere cu iz ars, ambalată simplu și vândută drept „cafea națională”. Gluma vremii spunea că nechezolul era „mic dejun la ibric” pentru omul nou al societății socialiste.
De ce „nechezol”? Simbolul ironiei românești
Denumirea „nechezol” reflectă atât creativitatea lingvistică a românilor, cât și ironia cu care au întâmpinat penuria. Dacă pe etichetă scria „cafea măcinată cu înlocuitori”, toți știau că în ceașcă ajungea de fapt un surogat amar, cu gust de grajd și cu zero cofeină reală.
Ritualul preparării – ceaiul amar al Epocii de Aur
Fiecare dimineață începea cu prepararea nechezolului, în stil turcesc: două lingurițe de praf brun la o cană de apă, zahăr dacă se găsea, și multă imaginație. Gustul și mirosul erau departe de cafeaua autentică, iar uneori punga conținea chiar și paie sau fire de fân. Nechezolul era băutura solidarității în lipsuri, consumată cu un oftat și un strop de speranță pentru vremuri mai bune.
Propaganda și realitatea – contrastul amar
Regimul comunist promova nechezolul drept dovadă de autosuficiență și ingeniozitate. Presa prezenta dispariția cafelei naturale ca pe o „victorie patriotică”, deși românii simțeau amărăciunea lipsurilor la fiecare înghițitură. Nechezolul a devenit rapid subiect de bancuri și zicători, simbol al surogatului ridicol și al absurdității cotidiene.
Moștenirea nechezolului – simbol al penuriei comuniste
După Revoluția din 1989, nechezolul a rămas doar o amintire tristă, regăsită astăzi în vitrine de muzeu sau în poveștile celor care au trăit acele vremuri. El reprezintă nu doar înlocuirea cafelei, ci și simbolul penuriei, creativității în fața absurdului și al umorului amar al românilor.
Nechezolul, „cafeaua fără cafea” – între mit, realitate și amintiri
Nechezolul rămâne în istorie ca o băutură care a trezit nu doar românii, ci și simțul lor critic și umorul în fața absurdului. Este simbolul unei epoci a restricțiilor, dar și al rezistenței prin ironie și speranță. Deși gustul i-a dispărut demult din cești, nechezolul continuă să fie amintit ori de câte ori românii vorbesc despre anii ’80, lipsuri, comunism și supraviețuire cu zâmbetul pe buze.
Comentariile sunt închise.