Puțini turiști știu de existența Platoului Vârtoapelor, o adevărată bijuterie naturală aflată în județul Hunedoara, în inima Munților Orăștiei. Deși nu este promovat la scară largă ca obiectiv turistic, acest loc ar putea concura oricând cu cele mai renumite destinații montane din România, datorită peisajului său spectaculos și liniștii desprinse parcă dintr-o poveste.
Platoul Vârtoapelor, numit adesea de localnici „Dumbrava Minunată”, se întinde în masivul Șureanu, la doar 13 kilometri de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. Drumul până acolo începe din comuna Orăștioara de Sus, situată în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, o zonă bogată în istorie, tradiție și biodiversitate.
Accesul către poiană presupune o drumeție de aproximativ două ore, cu porțiuni de urcuș destul de solicitante, dar recompensate din plin de priveliștile spectaculoase. Odată ajuns pe culmile de la Vârtoapele, turistul este întâmpinat de o poiană largă, luminată de razele soarelui care pătrund printre brazi și fagii seculari. Aerul curat, liniștea adâncă și mirosul de iarbă proaspătă transformă acest loc într-un colț de paradis neatins de civilizație.
Deși până nu demult era cunoscut doar de localnici, Platoul Vârtoapelor a început să atragă, în ultimii ani, tot mai mulți iubitori de natură. Cei care îl descoperă se îndrăgostesc iremediabil de farmecul său simplu și autentic. Este destinația perfectă pentru drumeții, picnicuri sau pur și simplu pentru o evadare din agitația urbană.
Dacă îți dorești să cunoști o Românie naturală, curată și plină de energie, Platoul Vârtoapelor te așteaptă cu brațele deschise. Este un loc care nu doar se vizitează, ci se simte și se trăiește…. citiți mai mult pe www.voceanationala.ro
sursa foto /www.rador.ro/





