Catedrala Mântuirii Neamului. Istoria și semnificația celui mai important simbol al spiritualității românești

Originea ideii unei catedrale naționale

HTML Image as link

Ideea construirii unei catedrale naționale a României a apărut imediat după Războiul de Independență (1877–1878), când țara își consolida statutul de stat modern și independent. După proclamarea Regatului României (1881), regele Carol I a dorit ridicarea unei biserici monumentale, „pe măsura stadiului de dezvoltare la care ajunsese România”.

Astfel, în anul 1884, Adunarea Deputaților și Senatul României au votat Legea nr. 1750, care prevedea construirea „Bisericii Catedrale din București”. Legea, promulgată de Carol I la 5 iunie 1884, aloca suma impresionantă de 5.000.000 de lei aur din bugetul statului.

Susținerea intelectualilor și întârzierile istorice

Inițiativa a fost primită cu entuziasm public, fiind susținută de mari personalități ale culturii române, printre care Mihai Eminescu și Ioan Slavici, care vedeau în construcția unei „Catedrale a Mântuirii Neamului” un act de recunoștință față de Dumnezeu pentru eliberarea națională.

Totuși, din cauza dificultăților economice și politice, lucrările nu au început atunci. Ideea a fost reluată după Războiul de Reîntregire (1916–1919), fiind promovată de Patriarhul Miron Cristea, primul Patriarh al României.

Alegerea amplasamentului și primele planuri

În perioada interbelică, o amplă dezbatere publică – la care au participat arhitecți, ingineri și profesori – a fost dedicată stabilirii locului pentru viitoarea catedrală. După numeroase discuții, a fost ales terenul de la poalele Dealului Mitropoliei, spre Piața Unirii, un amplasament care nu necesita exproprieri majore.

La 11 mai 1929, locul a fost sfințit de Patriarhul Miron Cristea, în prezența regenței, a membrilor guvernului și a numeroșilor credincioși. Din nefericire, criza economică și apoi cel de-al Doilea Război Mondial au oprit definitiv lucrările.

Reluarea proiectului după 1990

După căderea regimului comunist, Patriarhul Teoctist a readus ideea în atenția publică. La 7 februarie 1995, el a lansat un apel către conducătorii țării, cler și credincioși pentru susținerea construirii Catedralei Mântuirii Neamului.

Guvernul României a făcut un pas concret în 1998, propunând amplasarea catedralei în Piața Unirii, pe locul sfințit anterior de Miron Cristea. Pe 5 februarie 1999, Patriarhul Teoctist a sfințit terenul, în prezența președintelui României, a membrilor Sfântului Sinod și a altor oficialități.

Totuși, problemele tehnice cauzate de existența magistralelor de metrou și a canalului Dâmboviței au făcut imposibilă construirea catedralei în acel loc.

Alegerea amplasamentului actual: Dealul Arsenalului

După mai multe variante analizate (Piața Unirii, Bulevardul Unirii, Parcul Carol), în 2005, Primăria Generală a Municipiului București a propus Dealul Arsenalului – cel mai înalt punct al Capitalei – ca amplasament definitiv.

Guvernul a emis Ordonanța de Urgență nr. 19/2005, iar printr-un protocol semnat la 13 februarie 2006, terenul de 11 hectare a fost predat Patriarhiei Române.

Începutul lucrărilor și sfințirea

La 29 noiembrie 2007, Patriarhul Daniel a pus piatra de temelie a noii catedrale. A urmat o perioadă intensă de proiectare și construcție, susținută de fonduri publice și donații private.

Momentul istoric a fost atins pe 25 noiembrie 2018, când a avut loc sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, oficiată de Patriarhul Daniel al României și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I.

Catedrala Mântuirii Neamului – simbol al credinței și identității românești

Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar un lăcaș de cult, ci și un simbol al unității, demnității și credinței poporului român. Ea marchează împlinirea unui vis născut acum mai bine de un secol, la inițiativa Regelui Carol I, și realizat prin efortul comun al generațiilor care au urmat.