Mare istoric patriot şi om politic liberal, profesor universitar şi academician. Este fiul lui Ion I.C. (Ionel) Brătianu. A fost arestat la 6 mai 1950 (în „noaptea demnitarilor”) şi întemniţat la Sighet fără să fi fost judecat şi condamnat în prealabil.
Conform mărturiilor a trecut la Domnul de Sf. Mare Mucenic Gheorghe, 23 aprilie 1953, însă conform documentelor pe care le prezentăm mai jos ar fi murit în penitenciar la 27 aprilie 1953, actul de deces având seria M.C. şi nr. 370581.
Dar adeseori torţionarii nu se grăbeau să înregistreze morţile suspecte iar data de 27 poartă însemnele unei ştersături şi adăugiri.
De altfel, oficial, decesul a fost înregistrat la Sfatul Popular Sighet sub nr. 131/20 iulie 1957 (!). Alti colegi de temniţă avansează drept date ale morţii 24 sau 25 aprilie, afirmând că în celula sa, nr. 73, au fost găsite urme de sânge (Pr. Alexandru Raţiu), moartea datorându-se unei maltratări prelungite. Şi data naşterii apare în unele locuri 28 ianuarie sau 3 februarie 1898. Deşi a murit în luna aprilie, în 6 august 1953 pedeapsa i-a fost majorată cu 60 de luni, prin Decretul Ministerului Afacerilor Interne nr. 559.
‘Adevărul învinge, indiferent de soarta celor care l-au servit’
– Gheorghe I. Brătianu
Copilăria și adolescența și-a petrecut-o alături de mama sa, la Ruginoasa, în Palatul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza – construit în anul 1811 în stil neogotic, care aparținuse inițial familiei Sturza – actualmente muzeu, și la proprietatea din Iași a mamei sale, Casa Pogor. În anul 1916 și-a dat bacalaureatul la Iași, iar în vara aceluiași an îl vizitează pentru prima oară pe istoricul Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte. Nicolae Iorga a fost cel care i-a publicat primul studiu, „O oaste moldovenească acum trei veacuri”, în „Revista istorică”, reprezentând debutul istoriografic al tânărului Gheorghe I. Brătianu, în vârstă de 16 ani. La 17 ani Gheorghe Brătianu a înființat revista- manuscris „Încercări”.
Gheorghe I. Brătianu se va înscrie în 1926 în Partidul Național Liberal iar la 12 octombrie 1927 va deveni șef al organizației Iași a PNL. În 1930, nemulțumit de politica PNL, care se opunea cu înverșunare întoarcerii în țară a lui Carol Caraiman, viitorul rege Carol al II-lea , omul politic Gheorghe I. Brătianu, care era unul din susținătorii viitorului rege, va da curs sugestiilor acestuia, și va sparge unitatea PNL prin crearea unei grupări liberale dizidente: PNL Gheorghe Brătianu (Georgist), în perioada 1930-1938. Va fi exclus din PNL ca urmare a atitudinii sale.
În planul politicii externe, Gheorghe I. Brătianu s-a opus în mod categoric politicii duse de Nicolae Titulescu de apropiere de Uniunea Sovietică, respingând orice fel de alianță cu aceasta, fiind convins de faptul că o alianță cu Germania nazistă ar fi un lucru benefic pentru România. Regele Carol al II-lea notează în jurnalul său că istoricul Gheorghe I. Brătianu era „marele apostol al înțelegerii cu Germania”.
În 1947, în cadrul represiunilor dezlănțuite de autoritățile comuniste, este înlăturat de la catedra universitară și de la conducerea institutului de istorie, în septembrie i se fixează domiciliu forțat și i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948 – odată cu reorganizarea Academiei Române, – care ia acum numele de Academia R.P.R. – i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de personalități științifice și culturale românești.
În noaptea de 5/6 mai 1950, este arestat de organele securității și întemnițat la închisoarea din Sighet,fiind reținut aproape trei ani, fără să fi fost judecat și condamnat.
Într-una din zilele dintre 23 și 27 aprilie 1953 a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiții încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a spânzurat cu un laț făcut dintr-un cearșaf, neputând să mai suporte chinurile detențiunii. După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când Gheorghe Brătianu a murit. În 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet și să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Ștefănești, din județul Argeș.
surse: marturisitorii.ro, ro.wikipedia.org
Comments are closed.