Lucian Blaga s-a născut pe 9 mai 1895, în satul Lancrăm, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, preotul Isidor Blaga, și mama sa, Ana, i-au insuflat dragostea pentru cultură și educație. Studiile le-a început la Sebeș și Brașov, iar mai târziu, pentru a evita încorporarea în armata austro-ungară, s-a înscris la Institutul Teologic din Sibiu, absolvit în 1917. Și-a continuat studiile la Viena, unde a obținut titlul de doctor în filosofie (1920).
Activitatea academică și recunoașterea
În 1936, Lucian Blaga a fost ales membru al Academiei Române. A predat filozofia culturii la Universitatea din Cluj între 1939 și 1948, iar ulterior a lucrat la Institutul de Istorie și Filozofie și la Secția de istorie literară și folclor a Academiei.
Opera poetică și dramaturgică
Opera poetică a lui Blaga debutează cu Poemele luminii (1919), urmate de volume importante precum Pașii profetului (1921), În marea trecere (1924) sau Nebănuitele trepte (1943). Poezia sa se construiește pe marile antinomii universale – lumină și întuneric, iubire și moarte, individ și cosmos – având ca temă centrală misterul existenței.
În dramaturgie, Blaga valorifică miturile și istoria națională prin opere precum Zamolxe (1921), Meșterul Manole (1927) sau Avram Iancu (1934).
Opera filosofică
Lucian Blaga a elaborat patru mari trilogii – a cunoașterii, a culturii, a valorilor și trilogia cosmologică – lucrări fundamentale pentru filosofia românească și universală. Printre titlurile esențiale se numără Cunoașterea luciferică (1933), Spațiul mioritic (1936) și Geneza și sensul culturii (1937).
Moștenirea culturală
Lucian Blaga a murit pe 6 mai 1961, fiind înmormântat în satul natal, Lancrăm. Crezul său artistic – „Datoria noastră în fața unui mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim” – îi definește opera și contribuția la cultura română. Astăzi, Blaga este recunoscut ca unul dintre cei mai mari poeți, filosofi și dramaturgi români, un veritabil simbol al spiritualității și al geniului românesc.
Comentariile sunt închise.