Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, cunoscută și ca Răscoala din 1784, reprezintă una dintre cele mai importante revolte țărănești din istoria Transilvaniei. Acțiunea a fost declanșată ca urmare a abuzurilor feudale la care erau supuși iobagii români, maghiari și sași. Evenimentul a scos în evidență nu doar lupta socială, ci și conștiința națională a românilor din Transilvania imperială.
Cauzele răscoalei
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, iobagii din Transilvania erau împovărați de numeroase obligații: zile de muncă istovitoare, taxe, zeciuieli și interdicții asupra căsătoriei fără acordul nobilului. Nobilimea deținea monopolul asupra resurselor naturale – păduri, mori, vânat și pescuit – iar țăranii nu aveau niciun drept asupra pământului pe care îl lucrau.
Împăratul Iosif al II-lea a încercat unele reforme, dar opoziția nobililor maghiari a blocat orice ameliorare a condiției țăranilor. În acest context, speranțele de libertate au fost canalizate către liderii populari Horea, Cloșca și Crișan.
Izbucnirea revoltei
Răscoala a început la 2 noiembrie 1784, în satul Curechiu, județul Hunedoara, când țăranii s-au ridicat împotriva autorităților. Crișan a adus vestea că împăratul ar fi aprobat eliberarea iobagilor care se înrolau în armata imperială. Când s-a dovedit că aceasta era o iluzie, nemulțumirea s-a transformat în revoltă deschisă.
Cetele țărănești au atacat curțile nobiliare din Brad, Baia de Criș și Ribița, iar mișcarea s-a extins rapid în Hunedoara, Zarand și Țara Hațegului.
Desfășurarea răscoalei
Între 4 și 6 noiembrie 1784, satele nobiliare au fost incendiate, iar nobilii fugariți. Țăranii au înaintat până la Deva, însă nu au reușit să cucerească orașul.
La 11 noiembrie, Horea a adresat un ultimatum nobilimii, cerând desființarea privilegiilor și egalitatea între toate clasele sociale. Documentul, considerat de istorici inspirat de ideile iluministe ale Vienei, solicita chiar formarea unei „republici populare”.
În ciuda momentelor de succes, forțele imperiale au înfrânt răsculații în decembrie 1784, la Mihăileni.
Prinderea și execuția lui Horea, Cloșca și Crișan
După înfrângerea răscoalei, autoritățile habsburgice au declanșat o vânătoare nemiloasă. La 27 decembrie 1784, Horea și Cloșca au fost trădați și capturați în Munții Gilăului, iar Crișan a fost prins în ianuarie 1785.
Cei trei lideri au fost duși la Alba Iulia, unde au fost anchetați și condamnați. Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost executați prin tragere pe roată pe Dealul Furcilor, la 28 februarie 1785.
Execuția publică, urmărită de mii de țărani aduși cu forța, a avut rolul de a descuraja alte răscoale, dar a devenit simbolul sacrificiului pentru libertate.
Urmările răscoalei
După înfrângerea mișcării, sute de țărani moți au fost deportați în Banat și Bucovina. Totuși, împăratul Iosif al II-lea a introdus ulterior reforme majore:
- desființarea servituții personale și a legării de glie;
- libertatea de căsătorie fără acordul nobilului;
- dreptul la învățătură și pășunat liber.
Răscoala a avut un ecou puternic în întreaga Europă. Presa și filosofi din Austria, Germania, Italia și Suedia au susținut cauza țăranilor, iar Horea a fost numit simbolic „Rex Daciae” – Regele Daciei.
Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan a fost mai mult decât o mișcare împotriva asupririi feudale – a fost începutul conștiinței naționale românești în Transilvania. Deși înfrântă, ea a declanșat reforme importante și a devenit un simbol al libertății, demnității și unității poporului român.
Comentariile sunt închise.