Press "Enter" to skip to content

6 august 1917: A început cea mai mare bătălie de pe frontul românesc – Bătălia de la Mărășești. 

Calendar istoric: 6 AUGUST

1484: Începe asediul cetății Chilia, în timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie – august 1484); după opt zile, cetatea este cucerită de invadatori (la 14 august) și devine raia turcească.

1866: S-a născut Maria Ciucurescu, a fost o actriță română, promotoare a școlii realiste românești de la sfârșitul secolului XIX. A jucat în cele mai variate forme ale comediei, dar mai ales în rolurile comediei de tip clasic (Shakespeare, Moliere, Gogol, Caragiale), remarcându-se prin vioiciunea și naturalețea interpretării.

1867: S-a înființat Biblioteca Academiei Române, este o bibliotecă din București, înființată la data de 6 august 1867, care funcționează sub egida Academiei Române. Scopul declarat al bibliotecii este cel de a colecta și conserva în colecțiile sale fondul național de manuscrise și tipărituri, ilustrând istoria și cultura românească, precum și istoria și civilizația universală.

1871: S-a născut Ion Popescu-Pasărea, este considerat a fi cel mai important compozitor și pedagog român de muzică psaltică.

1887: A încetat din viaţă George Crețianu, poet și publicist român, membru de onoare al Academiei Române. A fost elev al Colegiului Sfântu Sava din București. A studiat dreptul la Paris, unde a fondat împreună cu alți tineri români ziarul „Junimea Română„, care a militat pentru Unire. S-a întors în țară în anul 1853, când a intrat în magistratură ca procuror de tribunal , apoi substitut la Înalta Curte, iar în 1857, juristconsult al Statului. În 1859 a fost numit director în Ministerul Justiției, apoi ministru ad-interim la același minister. În 1860 este numit membru la Înalta Curte, apoi procuror la Casație, iar în continuare, membru la Casație, până la sfârșitul vieții.

1895: S-a născut Iuliu Nițulescu, medic nutriționist și fiziopatolog român, membru al Academiei Române

1917: Primul Război Mondial: Începe Bătălia de la Mărășești între armatele României și Germaniei.

Bătălia de la Mărășești a fost o serie de acțiuni militare complexe desfășurate pe Frontul Român, în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancei în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu – Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației.

Confruntarea a opus Armata României și forțe aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial. Obiectivul strategic al Puterilor Centrale era spargerea frontului și înaintarea pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de Siret.

Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.

1929: S-a născut Geta Caragiu,  a fost o sculptoriță română de expresie postcubistă.

1926: A încetat din viaţă Constantin Climescu, a fost un matematician român, membru corespondent al Academiei Române din 1892. S-a ocupat în special de geometria analitică și istoria matematicii în România.

1935: A încetat din viaţă George Vâlsan, a fost un geograf și etnograf român, membru titular (1920) al Academiei Române. Și-a făcut studiile la București, Berlin și Paris. A fost profesor la universitățile din Iași, Cluj și București; președinte al Societății etnografice române și director al Institutului de geografie din Cluj, pe care l-a înființat și în jurul căruia a înființat o școală geografică românească.

1955: A încetat din viaţă Nicolae Bălan, a fost un Mitropolit ortodox al Ardealului (1920-1955) și membru de onoare al Academiei Române din 1920.

1984: A încetat din viaţă Visarion Aștileanu, preot greco-catolic respectiv romano-catolic, apoi episcop ortodox al Aradului

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries