Press "Enter" to skip to content

7 octombrie 1883: Este inaugurat Castelul Peleș, unul dintre cele mai spectaculoase castele din lume

Calendar istoric: 7 octombrie

1857: În cadrul Adunării ad–hoc a Moldovei, Mihail Kogălniceanu prezintă Proiectul de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătând că „dorința cea mai mare” este Unirea Principatelor într–un singur stat.

1866: A apărut, la București, periodicul politic și literar „Dacia Română”.

1883: Are loc inaugurarea Castelului Peleș. Castelul Peleș este un palat din Sinaia, construit între anii 1873 și 1914. Construită ca reședință de vară a regilor României, clădirea se află, în prezent, în proprietatea Familiei Regale a României și adăpostește Muzeul Național Peleș.

HTML Image as link
Qries

Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.

Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul a mai suferit modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală s-a ajuns abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul. Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit.

De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală. Pe lângă castel au fost construite Pelișorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila Șipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I și Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleșul a fost primul castel complet electrificat din Europa. Peleșul a avut o importanță deosebită pentru istoria țării noastre. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 – 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și primul botezat în religia ortodoxă.

În 1921, la Foișor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921, are loc la Peleș, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulțime de personalități ale vremii, inclusiv Nicolae Iorga. Doi ani mai târziu au loc serbările semicentenarului castelului Peleș (50 de ani de la începerea lucrărilor).

1886: S-a născut Romulus Cândea, istoric român, membru corespondent al Academiei Române. A fost Decan al Facultății de Litere și Filosofie din Cernăuți între anii 1923-1924, apoi Rector al Universității din Cernăuți între anii 1925 – 1926. Romulus Cândea a fost Membru corespondent al Academiei Române din 1929, membru laic în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Cernăuților și în Congresul Național Bisericesc, deputat și senator din partea Universității din Cernăuți. Romulus Cândea a fost un membru fondator al Institutului de istorie și limbă al Universității din Cernăuți. Acesta s-a specializat pe istoria bisericească realizând studii asupra catolicismului în Moldova în secolul al XVI-lea, despre situația bisericii românești din Transilvania în contextul Primului Război Mondial. Pe lângă acestea, istoricul a realizat biografiile unor personalități importante din istoria României precum Alexandru Hurmuzachi, Vladimir Repta, Andrei Șaguna, Miron Cristea, etc.

1910: S-a născut Eusebiu Camilar, prozator, poet și traducator român.

1946: A încetat din viață Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu), scriitor român, membru corespondent al Academiei Române. A fost preocupat de cercetări de etnografie și folclor, de istorie literară, și a scris poezie și romane poetice. După întoarcerea de la Berlin, a devenit redactor-șef la „Monitorul Asigurărilor Sociale”, șef de birou la Casa Centrală a Meseriilor, șef de studii și publicații la Casa Centrală a Asigurărilor Muncitorești, redactor al „Arhivei pentru știință și reformă socială” (D. Gusti), în cadrul Institutului Social Român, director în Ministerul Muncii, director al publicațiilor la Fundația Culturală „Principele Carol”, director la departamentul Educației Poporului din Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, director la Casa Școalelor, secretar în Ministerul Cultelor și Artelor, profesor la Școala superioară de Asistență Socială și Publicitate, la Universitatea muncitorească etc. Emanoil Bucuța este fondatorul și directorul revistei de epocă Boabe de grâu între anii 1930-1935, asigurând fotografiei etnologice prestigiul de document sociologic de certă valoare informativă. Romanul Fuga lui Șefki (1927) este considerat de George Călinescu „cea mai însemnată dintre narațiuni…un tablou încărcat de colori și amănunte etnografice asupra turcimii din partea occidentală a țării.” Din anul 1928 a fost membru al Societății Scriitorilor Români. A semnat și Emanoil Popescu, Ion Ordeanu, Ion Ordean, ori cu inițiale.

1968: A încetat din viață Emil Petrovici, lingvist român, membru al Academiei Române. S-a ocupat de studiul foneticii și fonologiei, a onomasticii și a dialectologiei române, precum și a relațiilor lingvistice româno-slave. A urmat cursurile liceale la Brașov și Oradea (1908-1916), apoi Seminarul Teologic Ortodox din Arad (1916-1918). Înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Cluj, aparține primei promoții de studenți de după Marea Unire. Își completează studiile ca bursier în Franța, la Sorbona, obținând licența în litere (1926). Devine apoi asistent la Laboratorul de fonetică experimentală de pe lângă Muzeul Limbii Române din Cluj, ulterior conducător al acestuia. Își susține, sub conducerea lui Sextil Pușcariu, teza de doctorat intitulată De la nasalité en Roumain (1930). Urmează studii de specializare în slavistică la Universitatea din Sofia. Emil Petrovici a fost profesor la catedra de slavistică a universității clujene, șef de catedră la Universitatea din București și apoi la cea din Cluj, director al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj. Lucrarea sa de căpătâi rămâne Atlasul lingvistic român, partea a II-a, pentru care a întocmit un chestionar cuprinzând 4800 de poziții, cu care a efectuat, între anii 1930 și 1938, 88 de anchete lingvistice (trei dintre ele, consacrate dialectelor sud-dunărene, fiind realizate de Ștefan Pașca și Theodor Capidan).

sursa/preluare: ro.wikipedia.org

HTML Image as link
Qries

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries